Mircea Ionescu Quintus a explicat, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, că nu poate face publică decizia luată de PNL marţi cu privire la candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei.
"Cu toată disponibilitatea, când e vorba să îmi dau eu cu părerea, e decizia mea. Aici e o hotărâre a conducerii partidului şi ne păstrăm această discreţie pentru că în legătură cu ce am hotărât trebuie să facem pregătiri. Starea de spirit creată în jurul candidaturii domnului Munteanu, de multe ori nefavorabilă, a fost cea care a generat necesitatea acestei şedinţe.
Pentru mine a fost o surpriză această candidatură. E vorba de hotărâri importante şi pentru domnul Munteanu şi pentru PNL. PNL nu are niciun motiv să retragă candidatura domnului Munteanu. (...)
Părerea mea este că s-a greşit enorm şi de aceea nu am dat votul în momentul acela pentru că ne-am orientat asupra unei persoane care nu era membru. Am arătat că nu suntem în stare să găsim un candidat în interiorul partidului.
Pot să vă spun că am avut ieri o discuţie telefonică cu dl Munteanu, am vorbit mai mult de un sfert de oră, şi s-a consultat cu mine asupra a ceea ce este de făcut.
E o conferinţă de presă importantă şi pentru Primăria Capitalei, şi pentru PNL şi pentru domnul Munteanu. Îmi pare rău că distinşii noştri colegi au ales să aibă o poziţie, -n.r: de a nu-şi face campanie alături de Munteanu- înainte de a vedea cum va gestiona PNL criticile la adresa domnului Munteanu.
Hotărârile luate în această seară, de perfect comun acord, nu vor fi defavorabile nimănui. Evident că a fost prezent şi domnul Munteanu", a concluzionat seniorul PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol