Data actualizării:
Data publicării:

Protestul anti-vaccin Covid-19 și anti-restricții s-a încheiat - LIVE UPDATE

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Mai multe mii de oameni au protestat, sâmbătă, în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei din Bucureşti, împotriva restricţiilor instituite în contextul pandemiei de COVID-19.  

GALERIE FOTO - Imaginile momentului de la PROTEST. "GuWern-ul Cîțu - decedat 5.10.2021"

Adevărul despre omul sănătos care protestează acum, în Piața Victoriei și Piața Universității, împotriva vaccinului Covid-19

UPDATE: Protestul s-a încheiat.

UPDATE 19: Protestatarii s-au încins în horă în jurul orei 23.30.

UPDATE 18: Manifestanții se îndreaptă spre casele lor.

UPDATE 17: O mare parte din protestatarii din Piața Victoriei se află în prezent în fața Palatului Cotroceni, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis se află în Germania.

UPDATE 16: Protestatarii au ajuns la Cotroceni.

UPDATE 15: Au fost suplimentate echipele de jandarmi. 

Protestatarii au început să arunce petarde în drum spre Cotroceni.

UPDATE 14: Jandarmii au intervenit în Capitală și au format cordoane de protecție.

Românii strigă "RO-EXIT", adică ieșirea României din Uniunea Europeană, potrivit RTV.

UPDATE 13: La Rădăuți, jandarmii au intervenit cu spray lacrimogen. Protestatarii au fost gazați și luați de ambulanțe, potrivit RTV.

UPDATE 12: Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București, Alexandru Iacob, a vorbit despre protestele din Capitală. 

"Nu avem o cifră exactă de jandarmi care au fost scoși în stradă, pentru că avem un dispozitiv foarte flexibil capabil să se redimensioneze în funcție de numărul de participanți (...)

Este important să  discutăm despre măsurile de protecție sanitară, despre purtarea măștii și respectarea distanțării ca să rămână sănătoși cu toții", a declarat Alexandru Iacob, în direct la România TV.

Jurnalist RTV: Nimeni nu poartă mască în acest moment. 

Alexandru Iacob: Asta nu ne împiedică pe noi să facem recomandări permanente, să fim în dialog cu oamenii și cu organizatorii. Dacă oamenii acceptă sau nu acceptă recomandările noastre rămâne de văzut. Avem un oganizator declarat pentru activitatea din Piața Universității, și altul pentru cea din Piața Victoriei, ceea ce ne ajută pe noi foarte mult să menținem o legătură permanentă cu ce se întâmplă în stradă.

UPDATE 11: Guvernul este înconjurat de jandarmi.

UPDATE 10: George Simion a anunțat la RTV că 10.000 de oameni sunt prezenți la protestul lui.

UPDATE 9: Protestatarii din Piața Universității au plecat către Piața Victoriei și Cotroceni. 

"Hoții, hoții" și "libertate!", strigă oamenii.

UPDATE 8: Cruci și colivă în Piața Universității și Piața Victoriei, pentru Guvernul Cîțu.

UPDATE 7: Oamenii s-au prins în Hora Unirii.

UPDATE 6: Potrivit România TV, în Piața Victoriei se află în acest moment peste 5.000 de oameni

UPDATE 5: Imnul României, muzică populară și muzică patriotică răsună în piețele din marile orașe, acolo unde s-au adunat mii de români, fără mască și fără respectarea regulilor de protecție sanitară.

Potrivit legii, la manifestații pot participa maximum 100 de persoane, vaccinate sau care au trecut prin boală, fiind solicitată și respectarea distanței. 

UPDATE 4:  La protestele din București au venit oameni din toată țara. 

"Am venit din Timișoara. Ce se întâmplă în România și alte țări nu este normal. Sunt tratamente care tratează Covid-ul, de ce să ne vaccinăm?!", a declarat o protestatară prezentă în Piața Universității.

"Avem nevoie de libertatea care ni s-a luat înainte de pandemie. Copiii noștri trebuie să aibă un viitor. Fetei mele de la facultate i se cere să se vaccineze sau să se testeze de două ori. Conștiința mea nu mă lasă să mă vaccinez, statul trebuie să mi-o respecte", a spus un alt protestatar. 

UPDATE3 :  În fruntea protestelor se află George Simion, Diana Șoșoacă și Dorin Lazăr.

UPDATE 2: Oamenii cer libertatea, respectarea drepturilor și demisiile premierului Florin Cîțu și președintelui Klaus Iohannis.

Protestatarii cer eliminarea restricțiilor impuse de Guvern pentru limitarea răspândirii COVID-19.

Protestele au loc în contextul în care medicii din Capitală anunță că situația din spitale este una critică, că nu mai există locuri în spitale, că au fost aplicate noi reguli pentru nevaccinați și că vineri, la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța a avut loc o nouă tragedie.

Vă reamintim că, vineri, secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța a luat foc iar în urma incendiului au murit șapte persoane.

UPDATE 1 : Câțiva protestatari i-au adus lui Simion pâine, brânză, slană de porc și o sticlă cu lichid transparent, ”ceva bun de la Maramureș”, după cum au spus aceștia în înregistrarea video.

Mii de oameni din toată țara au ieșit în stradă în ziua în care România a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei, din februarie 2020.

12.590 de cazuri noi s-au înregistrat sâmbătă, 2 octombrie, iar secțiile ATI sunt pline, fiind internați peste 1400 de bolnavi cu coronavirus.

Două proteste au loc, sâmbătă, în Capitală. Arafat: Manifestația AUR nu are aprobare

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat în legătură cu protestul anunţat pentru sâmbătă în Bucureşti de reprezentanţii AUR că 'este o situaţie care va fi gestionată la nivelul ordinii publice', adăugând că, din câte ştie, manifestaţia 'nu are aprobare'.

El a fost întrebat despre faptul că la mitingul AUR anunţat pentru sâmbătă în Bucureşti s-ar putea depăşi numărul de 100 de participanţi. 'Regula e regulă, e un miting care ştiu că nu are aprobare, dar aici, deja, colegii de la ordine publică ştiu care sunt măsurile ce se iau, cum se manageriază situaţia respectivă. Oricum nu putem cere să aibă vaccin unora care vin nemulţumiţi, nici de vaccin, nici de nimic, aşa că e o situaţie care va fi gestionată la nivelul ordinii publice', a afirmat Raed Arafat, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel