Mai multe organizaţii neguvernamentale vor organiza, marţi, un marş în Bucureşti, pentru a proteste faţă de iniţiativa legislativă a deputatului PDL Silviu Prigoană prin care acesta propune înlocuirea termenului "rom" cu cel de "ţigan".
Protestul este organizat de Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială (CEDS), Romani CRISS, Alianţa Civică a Romilor din România (ACRR), Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate (SASTIPEN), Asociaţia pentru Dezvoltare şi Incluziune Socială (ADIS) şi Asociaţia Culturala Amphitheatrrom, informează Mediafax.
Marşul de protest, la care sunt aşteptaţi aproximativ 200 de participanţi, va începe la ora 11.00 în Piaţa Victoriei, în faţa Muzeului Antipa. De aici, protestatarii vor porni spre sediul Academiei Române din Calea Victoriei 125, după care se se vor îndrepta spre Muzeul Holocaustului.
Traseul marşului include ş Academia Română întrucât instituţia "a avizat favorabil iniţiativa legislativă" a lui Prigoană.
"Organizatorii marşului de protest «Me sem rom» (Eu sunt rom) îşi propun prin această acţiune să atragă atenţia opiniei publice cu privire la faptul că iniţiativa parlamentarului Silviu Prigoană încalcă drepturile omului", se arată într-un comunicat de luni al celor şase ONG-uri care s-au coalizat pentru această cauză.
Citeşte şi:
Prigoană propune schimbarea denumirii de rom în ţigan. Academia Română îl susţine
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Gem de struguri. Cea mai bună rețetă de sezon
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- Venus în Scorpion până pe 17 octombrie. Iată beneficiile pentru fiecare zodie!
- Secretara-şefă a UMF "Carol Davila", găsită moartă de polițiști
- Exploziile pagerelor din Liban provoacă panică. Experții dezvăluie dacă telefoanele mobile pot fi și ele o țintă. Cum verifici dacă smartphone-ul tău e sigur