Data publicării:
• Ce trebuie să învețe România după atentatul de la Parlament. Bogdan Chirieac: NU a fost un atac terorist
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre incendiul din zona de acces a vizitatorilor în clădirea Parlamentului, după ce un individ a aruncat cu benzină.
Un incendiu s-a produs marți la prânz în proximitatea Palatului Parlamentului, mai exact - într-un magazin de suveniruri situat în zona de acces a vizitatorilor de la Camera Deputaților. Autoritățile au confirmat că un vizitator neidentificat a provocat incendiul în zona deschisă publicului, la nivelul S2 al Palatului Parlamentului. Potrivit informațiilor oferite de Poliția Capitalei, bărbatul a folosit o substanță inflamabilă. Ancheta este, în momentul de față, în desfășurare iar polițiștii încearcă să stabilească identitatea și motivele acestuia.
De reținut că focul a fost pus într-o zonă publică, nu în instituția Parlamentului în sine. Cu toate acestea, evenimentul în sine e alarmant, și asta pentru că demonstrează încă o dată că sunt încă vulnerabilități care pot fi exploatate.
Bogdan Chirieac: NU a fost un atac teroris
Analistul politic Bogdan Chirieac a avut o intervenție prin telefon la România TV unde a venit cu mai multe observații:
"Să nu uităm că a mai fost un incident. Un cetățean a intrat în Parlamentul României noaptea și a rămas acolo... Cred că trebuie învățat ceva din acest lucru. NU a fost un atac terorist. Atacul terorist e o situație în care cineva, din motive politice sau religioase, organizează o rețea și comite un atentat. E mai degrabă opera unui dezechilibrat mental. E la fel de periculos, că doamna aceea stropită cu benzină putea lesne să ia foc și cu siguranță murea.
Deci trebuie învățat! Dacă în România se întâmplă rar astfel de lucruri nu înseamnă că suntem imuni la așa ceva, și e vorba de instituții fundamentale ale statului - Parlamentul, președinția, ministerele... Nici să devenim paranoici! Dar, în orice caz, ceva trebuie făcut.
Nu era zona pentru demnitari, era zona pentru public... oricum trebuie introdus ceva și acolo. Presa internațională, în momentul acesta, ca și-n presa noastră, relatează că s-a dat foc în Parlamentul României. Zona era în Parlamentul României, până la urmă. Se titrează "Un individ a dat foc în Parlamentul României". Dă și o senzație de instabilitate, o senzație de mișcare browniană, necontrolată în țara noastră, ceea ce totuși nu e cazul.
Ne plângem că serviciile sunt mult prea prezente în viața noastră. Dar, uite, când e nevoie de ele... poate că ar fi fost nevoie de mai multă siguranță. Dar din astfel de incidente fără victime (slavă Domnului!) cred că trebuie învățat cum să ne protejăm pe viitor. Nici să interzici accesul vizitatorilor, că nicăieri în lume, în Parlament, nu e interzis accesul... dar trebuie luate măsurile necesare ca astfel de evenimente să nu se mai întâmple" este concluzia lui Bogdan Chirieac.
Bărbatul care a aruncat benzină, surprins de camerele de supraveghere
Bărbatul care a aruncat benzină a fost surprins de camerele de supraveghere, iar autoritățile sunt acum pe urmele lui. Poliția Română a făcut publice fotografii ale suspectului, extrase din înregistrările video capturate de camerele amplasate pe holurile Parlamentului.
„Dacă îl observă cineva, recomandarea este să nu îl abordeze, ci să sesizeze Poliția! Fapta pentru care este căutat: ,,Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani” a transmis IGPR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News