Câteva sute de angajaţi a Fabricii Ford din Craiova au întrerupt joi activitatea şi au protestat în curtea societăţii, în semn de nemulţumire faţă de modul în care noua conducere a sindicatului a negociat cu patronatul contract colectiv de muncă pentru 2018 - 2019, care încă nu a fost încheiat.
Adunaţi în curtea fabricii, oameni au scandat 'Ruşine!', 'Hoţii!', susţinând că 'ceea ce se întâmplă aici este sclavie'.
'Suntem sclavi pe plantaţie şi nu suntem în urmă cu 400 de ani, iar lumea nu ştie care este situaţia reală de aici', au afirmat mai mulţi protestatari. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirea şi faţă de actuala conducere a sindicatului, pe care au acuzat-o că nu a încheiat noul contract colectiv de muncă, în care să fie prevăzută trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, conform modificărilor legislative din domeniul muncii.
Noul lider al Sindicatului Ford, Maria Manea, a declarat pentru Agerpres că negocierile cu patronatul pentru noul contract colectiv de muncă au fost încheiate miercuri, 20 decembrie, dar documentul nu a fost încă semnat.
'Negocierile de către comisie au fost încheiate ieri (miercuri-n.r.) şi urmează să se semneze contractul. Detalii în legătură cu protestul de astăzi nu pot să ofer', a declarat Maria Manea. Reprezentanţii Ford România au anunţat că negocierile privind noul contract colectiv de muncă au fost finalizate şi a confirmat că au fost identificate soluţii pentru creşterea salariului brut al tuturor angajaţilor, astfel încât, de la 1 ianuarie 2018, salariile nete ale acestora să nu fie afectate.
Declaraţiile conducerii Ford Craiova
'Ford România a finalizat cu succes negocierile cu sindicatele noastre privind contractul colectiv de muncă pentru 2018 şi 2019. În ceea ce priveşte trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, confirmăm că am identificat soluţiile adecvate şi echilibrate pentru toţi angajaţii noştri şi că vom implementa toate măsurile necesare pentru a creşte salariul brut al tuturor angajaţilor, astfel încât de la 1 ianuarie 2018, salariile nete ale acestora să nu fie afectate', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ford România, Ana Maria Timiş.
Reprezentanţii Ford România nu au dorit să facă declaraţii pe marginea protestului de joi al angajaţilor. 'Ford România nu face comentarii cu privire la discuţiile interne dintre sindicate şi membrii acestora. Negocierile privind noul contract colectiv de muncă au fost finalizate miercuri şi nu avem nimic în plus de adăugat', menţionează Ana Maria Timiş într-un răspuns remis Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă