Problema ignorată de autorităţi, dar cu efecte devastatoare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Schimbările climatice şi efectele acestora nu se regăsesc pe agenda publică românească, iar ţara noastră ar trebui să se pregătească în avans pentru combaterea fenomenelor meteorologice extreme, susţine Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT).

'Problemele cauzate de schimbările climatice nu pot fi rezolvate de o singură naţiune în lipsa unui efort colectiv la nivel global. România are în continuare capacitatea şi datoria morală să-şi atingă toţi indicatorii asumaţi (sau care urmează să fie asumaţi oficial) pentru limitarea creşterii temperaturii la cel mult 2 grade Celsius şi, în acelaşi timp, să se pregătească în avans pentru provocările cu care se va confrunta în urma fenomenelor meteorologice extreme', precizează PACT, într-un comunicat remis vineri Agerpres.

Potrivit sursei citate, la nivel naţional, unele efecte s-au resimţit deja (valuri de căldură, secetă, inundaţii şi căderi de grindină), urmând să se intensifice pe măsură ce temperatura continuă să crească. Pentru combaterea acestei probleme, PACT propune o serie de măsuri, printre acestea figurând definirea unui mandat bine fundamentat în pregătirea negocierilor cu Comisia Europeană, pentru stabilirea echitabilă a ţintelor de reducere a emisiilor din afara sistemului ETS, respectiv a celor de creştere a eficienţei energetice şi a ponderii energiei regenerabile în mixul energetic.

Aceeaşi sursă notează că utilizarea pe scară largă a combustibililor fosili într-un mod nesustenabil duce la acumularea rapidă a gazelor cu efect de seră (GES) în atmosferă şi la încălzirea planetei (global warming), un fenomen care se manifestă prin creşterea frecvenţei fenomenelor meteorologice extreme, ridicarea nivelului oceanului planetar şi perturbarea ecosistemelor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel