Data publicării:

Rusia respinge acuzațiile de amestec în alegerile din Republica Moldova și denunță implicarea occidentală

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

”Au acuzat fără dovezi”, susține Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei.

Citește și: Fraudă electorală în regiunea transnistreană: Jurnaliștii BBC au surprins o femeie supărată că nu și-a primit banii promiși

Rusia a respins acuzațiile de imixtiune în afacerile interne ale Republicii Moldova, conform declarațiilor făcute luni de  purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, informează EFE. Mai mult decât atât, Zaharova a denunțat amestecul occidental în referendumul privind aderarea la UE desfășurate duminică, unde tabăra ”DA” pentru înscrierea aderării la UE ca obiectiv național în Constituția Republicii Moldova a câștigat cu 50,46% din voturi, față de 49,54% pentru tabăra ”NU”, la o diferență de numai 13.596 de voturi (751.235 DA versus 737.639 NU), respectiv în alegerile prezidențiale, unde președintele în exercițiu, Maia Sandu, a câștigat cu 42,33% din voturi în fața principalului său rival, prorusul Alexandr Stoianoglo, care a obținut 26,05% din sufragii, iar cei doi se vor înfrunta în turul al doilea pe 3 noiembrie.

”Au acuzat fără dovezi țara noastră că se amestecă în treburile interne ale Moldovei și că încearcă să influențeze exprimarea voinței cetățenilor săi (...), în timp ce Occidentul s-a amestecat deschis în acest proces electoral”, a afirmat Maria Zaharova.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe a denunțat faptul că ”politicienii din țările membre UE au făcut propagandă deschisă în sprijinul actualului guvern moldovenesc și al așa-zisul său proiect european în timpul multiplelor lor vizite la Chișinău”.

A evidențiat, de asemenea, faptul că ”punctul culminant al campaniei anti-ruse de amploare declanșată de Chișinău a fost decizia de a deschide în Rusia - unde locuiesc între 300.000 și 500.000 de cetățeni moldoveni - doar două secții de votare, în timp ce în SUA și Europa Occidentală au fost autorizate aproximativ 200”.

”Pe baza numărului de voturi în această etapă putem concluziona că rezultatele votării au fost dezamăgitoare pentru guvernul moldovean și susținătorii săi occidentali”, a mai spus Maria Zaharova, referindu-se la marja redusă cu care a câștigat votul favorabil aderării la UE.

În acest context, a subliniat că ”proiectul de integrare în UE nu a primit un sprijin fără echivoc”.

Avantajul la referendum, venit din străinătate

”Majoritatea cetățenilor care locuiesc în această republică l-au respins. Ușorul avantaj a fost obținut datorită unei mobilizări intense a alegătorilor rezidenți în Europa Occidentală și America de Nord și a unei limitări fără precedent a posibilității de a vota în Rusia”, a mai spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe.

Același lucru s-a întâmplat, a punctat Maria Zaharova, cu voturile în favoarea președintei pro-europene Maia Sandu, ieșită pe primul loc după primul tur al scrutinului prezidențial.

Cu toate acestea, Zaharova a indicat că Rusia ”respectă alegerea făcută de moldoveni și pledează pentru păstrarea și dezvoltarea relațiilor cu poporul prieten al Moldovei”.

Atât reprezentanți ai guvernului de la Chișinău , cât și observatori din cadrul OSCE, au denunțat ”ingerința masivă, fără precedent, a Rusiei, în special prin cumpărare de voturi, atacuri hibride și dezinformare”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel