Data publicării:

Pro România, funcții în partid. Sorin Cîmpeanu, informații de ultimă oră: Atunci vom putea vorbi

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp

Deputatul Sorin Cîmpeanu (Pro România) a discutat în exlcusivitate la DC News Live despre organizarea noului partid.

Sorin Cîmpeanu a precizat că în urmă cu o săptămână Tribunalul a dispus înregistrarea partidului Pro România, termenul pentru depunerea recursului expirând astăzi. Ulterior, se vor stabili și cadrele de conducere a noului partid. 

Deputatul a subliniat la DC News Live că unul din principiile Pro României va fi ca deciziile să se ia la nivel colegial, evitând astfel ca o singură persoană să decidă.

”Deocamdată decizia instanței este foarte proaspătă. Acum exact o săptămână, vinerea trecută, Tribunalul s-a pronunțat pe fond, dispune înregistrarea partidului Pro România. Există un termen în care se poate declara apel la această hotărâre. Termenul expiră astăzi, dacă azi nu se va face apel înseamnă că de săptămâna viitoare partidul va putea funcționa în bună regulă și de atunci putem vorbi și despre poziții într-un partid care se dorește a fi altfel.  

Unul din principiile de funcționare va fi să nu existe o persoană care să decidă totul în partid ci să fie mai mult o conducere colegială în care deciziile să se ia pe baza unei fundamentări puternice și a unei consultări care ar trebui să se facă mai ales prin mijloace de comunicare moderne, să nu mai existe acele ședințe de partid cu sute de membri. Asta înțelegem prin a face politică altfel, alături desigur de principiul de bază care ne spune că dacă vrem să facem politică altfel trebuie să luăm în considerare orice inițiativă indiferent din ce parte a eșicherului politic vine ea, să apreciem în ce măsură e benefică pentru România și să o susținem chiar dacă vine dintr-o parte care e mai puțin apropiată”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Totodată, liderul Pro România a mai menționat că până astăzi nu s-a făcut apel la hotărârea de înregistrare a partidului, iar Pro România nu va fi un partid naționalist, deviza partidului fiind ”România puternică, Europa unită”.

Youtube video image

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel