Suspectul principal în cazul tinerei găsite tranșate în Argeș, pe raza comunei Ionești din Dâmbovița, a fost reținut, miercuri seara. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani este din Topoloveni și a fost eliberat din penitenciar în luna aprilie, unde a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru viol.
[caption id="attachment_322866" align="alignleft" width="310"] Foto: partener.ro[/caption]Florin Mârzăraru a fost reţinut pentru 24 de ore, sub acuzaţiile de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte, anchetatorii spunând că acesta a luat-o cu maşina pe femeie, apoi a dus-o acasă, a ucis-o şi i-a secţionat cadavrul, aruncându-l în râul Argeş de pe podul Căteasca.
Potrivit anchetatorilor, există imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum bărbatul ia la ocazie o tânără şi pleacă spre judeţul Dâmboviţa. În autoturism anchetatorii au găsit urme de sânge, acesta fiind cel mai solid indiciu că el ar fi ucis-o pe femeie. Procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din PICCJ, Marius Iacob, a declarat că suspectul, care a fost audiat la Poliţia Topoloveni, în noaptea de miercuri spre joi, nu şi-a recunoscut fapta, refuzând să facă declaraţii. "Avem un suspect principal faţă de care s-a început urmărirea penală pentru omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte. A fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie dus la instanţă cu propunerea de arestare preventivă", a anunţat Marius Iacob. Potrivit acestuia, în noaptea de 24 spre 25 mai bărbatul "a acostat-o pe femeie, Iuliana N., pe care a transportat-o cu maşina într-un loc nestabilit încă, unde a deposedat-o de mai multe bunuri, a ucis-o, după care a segmentat cadavrul şi l-a aruncat în râul Argeş".
Suspectul a mai fost condamnat în trecut pentru viol şi a fost eliberat condiţionat în luna aprilie 2013, iar ulterior a mai suferit condamnări pentru furt şi pentru trecere frauduloasă a frontierei", a spus Marius Iacob, la finalul audierilor de la Poliţia Topoloveni. La rândul său, şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, Viorel Vasile, a declarat că bărbatul a fost identificat în baza declaraţiilor unor martori şi ale unor imagini de pe camerele de supraveghere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Bătălia din sondaje pentru funcția de primar general al Capitalei. Un candidat are șanse reale să-l bată pe Nicușor Dan, dar nu e luat în calcul
- Klaus Iohannis se pensionează: Ce pensie pe contributivitate va lua președintele
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”