Prințul de 35 de ani, al doilea în linia succesiunii după tatăl său, Charles, a anunțat în luna ianuarie că va renunța la slujba de pilot la East Anglia Air Ambulance (EAAA) pentru a-și asuma mai multe dintre îndatoririle oficiale la care regina Elisabeta a renunțat când a împlinit 90 de ani, pentru a-și reduce volumul de lucru.
Biroul lui William a anunțat că prințul va lucra în tură de noapte pe aeroportul din Cambridge din centrul Angliei, care a fost locul său de muncă din momentul în care s-a alăturat EAAA în 2015.
"După perioada petrecută în armată, am avut experiențe în această meserie pe care le voi purta cu mine tot restul vieții mele și care vor adăuga o perspectivă valoroasă muncii mele în cadrul casei regale timp de decenii", a spus el în luna ianuarie.
William a activat în cadrul forțelor armate britanice între 2006 și 2013 și a lucrat mai târziu ca pilot de căutare și salvare.
Pe lângă faptul că va renunța la jobul de pilot de ambulanță, William soția sa Kate și cei doi copii se vor muta de la Anmer Hall, reședința din estul Angliei a reginei de pe domeniul Sandringham, la Palatul Kensington, reședința lor oficială de la Londra, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Voropchievici: Zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte