Primăria Sectorului 6, ediția a II-a a Campaniei "6 PENTRU VIAȚĂ" – campanie de donare de sânge
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
donare
donare
În data de 15 aprilie 2019, Primăria Sectorului 6, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 va organiza ediția a II-a a Campaniei "6 PENTRU VIAȚĂ" – campanie de donare de sânge.

Pe fondul unei lipse acute de sânge în spitale și din spirit de solidaritate faţă de aproapele nostru aflat în suferință, Centrul de Sănătate Multifuncțional "Sfântul Nectarie", va găzdui și în acest an Campania "6 PENTRU VIAȚĂ". Ediția precedentă a reunit peste 200 de voluntari care au răspuns prompt mesajului nostru, s-au mobilizat exemplar și au donat alături de noi, salvând vieți.

"Sângele este indispensabil vieții, iar actul donării devine cu atât mai valoros, cu cât este făcut constant, în beneficiul semenilor. Fac un apel către toți membrii comunității Sectorului 6, dar nu numai, să fim oameni și să dam o șansă la sănătate bolnavilor care așteaptă pe paturile spitalelor" a spus primarul Gabriel Mutu.

Recoltarea de sânge se face în condiții stricte de siguranță

Pe 15 aprilie, fiți alături de noi în Bulevardul Uverturii, nr. 81, Sector 6. Aici veți întâlni personalul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila", oameni blânzi, profesioniști desăvârșiți, pregătiți să ofere îndrumare și suport, conștienți de importanța actului voluntar pentru care ați venit.

Recoltarea de sânge se face în condiții stricte de siguranță, materialul de recoltare este steril, de unică folosință și nu prezintă risc de îmbolnăvire sau contaminare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel