Premierul Emil Boc se întâlneşte cu reprezentanţii mediului de afaceri, la Ministerul Finanţelor
Premierul Emil Boc se întâlneşte vineri cu reprezentanţii mediului de afaceri, la Ministerul Finanţelor Publice, de la ora 10:00.
Premierul Emil Boc a informat miercuri seară, într-o emisiune a postului public de televiziune, că va avea vineri, la Ministerul de Finanţe, o întrevedere cu mediul de afaceri, pentru a discuta o serie de măsuri, despre care însă nu a dat detalii înainte de a fi negociate şi cu partenerii sociali.
„De altfel, vineri, la Ministerul Finanţelor, o să am o discuţie directă cu mediul de afaceri cu privire la alte măsuri pe care le putem lua. Aş vrea să le negociez şi să le discut în primul rând cu partenerii sociali“, a anunţat premierul.
„Premierul s-a angajat ca vineri să avem, în sfârşit, o discuţie pe teme economice privind relansarea economiei româneşti şi măsurile de relansare“, a declarat anterior şi preşedintele UGIR-1903, Cezar Corâci, după întâlnirea de miercuri dintre Guvern şi partenerii sociali.
sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News