Președintele CSM Oana Hăineală a declarat astăzi că se va întâlni cu ministrul interimar al Justiției, Victor Ponta, pentru a se consulta pe tema numirilor procurorilor-șefi la DNA și Parchetul General. Tot marți, premierul se va vedea și cu Traian Băsescu.
Potrivit surselor pe care DeCe News le cita miercuri, opțiunea lui Victor Ponta pentru conducerea Direcției Naționale Anticorupție va fi fostul procuror general, Laura Codruța Kovesi. Impedimentele în numirea Codruței Kovesi la DNA nu vor apărea de pe axa Hăineală-Băsescu, din moment ce, cel mai probabil, ea a fost cea care a dorit-o pe fosta șefă a Parchetului. Propunerea lui Ponta este o urmare a armistițiului dintre acesta și Traian Băsescu, la care se adaugă și dorința premierului de a bifa un plus pe lista viitorului MCV din iarnă.
Opoziția va veni însă din rândul social-democraților și liberalilor, care nu-i impută dosarele politice dar o acuză de cauționarea lui Daniel Morar. Laura Codruța Kovesi va obține probabil cu ușurință un aviz pozitiv din partea Inspecției Judiciare a CSM, din care vor face parte Hăineală și Morar, dar și validarea președintelui. În 2009, Laura Codruța Kovesi primea aviz negativ de la CSM privind reînvestirea sa în funcția de procuror general al României, după ce a fost propusă de ministrul Justiției de atunci, Cătălin Predoiu.
Conform surselor citate, Victor Ponta îl va propune pe Tiberiu Nițu la Parchetul General. Acesta a primit aviz negativ de la CSM și președinte, la prima propunere, din partea Monei Pivniceru. Acum va trebuie să treacă din nou prin filtrul Daniel Morar, cu care a avut un conflict verbal la ultimul interviu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto