'Chiar dacă nu există prevederi constituţionale explicite în acest sens, este evident faptul că un Parlament cu zero membri nu mai are mandat pentru a-şi continua activitatea. În ceea ce priveşte organizarea alegerilor parlamentare, singura lege aflată în vigoare este cea adoptată de Parlament în luna iulie a acestui an. Această lege, care reglementează un sistem de alegeri pe liste, nu se referă la organizarea de alegeri parţiale', se arată într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, vechea lege a alegerilor parlamentare 35/2008 a fost abrogată de noua lege a alegerilor parlamentare 208/2015, care a intrat în vigoare la finalul lunii iulie a acestui an, în concluzie singura lege care ar fi făcut posibile alegerile parţiale nu mai este în vigoare.
'În acelaşi timp atragem atenţia asupra faptului că principiile constituţionale nu permit un vid legislativ în materia legilor electorale, astfel încât teza privind imposibilitatea aplicării noilor norme privind alegerile parlamentare este complet eronată. De altfel, decizia Curţii Constituţionale nr. 51/ 2012 se referă la organizarea de alegeri la termen şi impune restricţii privind modificarea legilor electorale în funcţie de acest reper. Situaţia anticipatelor este un caz special care nu a fost niciodată în analiza Curţii Constituţionale, însă exercitarea voinţei poporului în privinţa alegerilor anticipate nu poate fi îngrădită de momentul prealabil adoptării unei astfel de legi', precizează liberalii.
PNL face apel la forţele politice parlamentare să dea dovadă de voinţă politică în sensul organizării de alegeri anticipate şi nu pentru menţinerea cu orice preţ a lipsei de legitimitate actuale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine