Data publicării:

Ploile puternice au făcut ravagii. Pompierii au intervenit în 56 de localităţi pentru evacuarea apei din gospodării 

Autor: Valentina Miu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Agerpres
Foto cu rol ilustrativ: Agerpres

Pompierii militari au intervenit în utlimele 24 de ore în 56 de localităţi din aproape 20 de judeţe, precum şi în municipiul Bucureşti, zone afectate de ploile şi inundaţiile din ultimele zile.

Pompierii militari au intervenit în utlimele 24 de ore în 56 de localităţi din aproape 20 de judeţe, precum şi în municipiul Bucureşti, zone afectate de ploile şi inundaţiile din ultimele zile.

Potrivit bilanţului prezentat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, s-a acţionat pentru evacuarea apei din 47 de case, două incinte ale unor operatori economici şi două subsoluri ale unor instituţii publice.

Totodată, din cauza vântului puternic, a fost nevoie de echipele de intervenţie pentru îndepărtarea a 11 copaci care au avariat patru autoturisme şi au afectat acoperişul unei case.

În judeţele Gorj, Dolj şi Caraş-Severin au fost evacuate peste 100 de persoane din cinci localităţi. Acestea au revenit între timp la locuinţele lor. Circulaţia a fost afectată pe patru drumuri naţionale şi cinci judeţene. A fost întreruptă şi circulaţia feroviară în judeţul Mehedinţi, între localităţile Şimian şi Zegaia, potrivit Rador.

VEZI ȘI: Guvernul oferă ajutoare de urgență pentru persoanele afectate de inundații

Persoanele din Greceşti, judeţul Dolj, afectate de inundaţii, vor primi ajutoare de urgenţă, decizia fiind luată duminică, 18 iunie, într-o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Premierul Marcel Ciolacu a convocat în această dimineață Comitetul Național pentru Situații de Urgență pentru aprobarea unor măsuri urgente de sprijinire a persoanelor din localitatea Grecești, județul Dolj, afectate de inundații.

"Suntem alături de oamenii care au nevoie de sprijinul nostru. Ținem legătura cu autoritățile locale pentru a oferi tot suportul necesar persoanelor afectate de inundații", a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

În cadrul reuniunii, a fost aprobată, prin Hotărâre, acordarea de ajutoare umanitare ce constau în produse alimentare și apă.

Citește continuarea pe: https://www.dcnews.ro/guvernul-ofera-ajutoare-de-urgenta-pentru-persoanele-afectate-de-inundatii_919991.html

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel