Doi biologi ai Societăţii Ornitologice Române (SOR), care efectuau monitorizări pe Lacul Techirghiol, în cadrul unui proiect european, au descoperit o nouă specie de pasăre pentru fauna din ţara noastră - pietrarul de deşert (Oenanthe deserti).
Cei doi biologi se numesc Laurenţiu Petrencu şi Lucian Eugen Bolboacă şi lucrează în cadrul unui proiect care vizează elaborarea planurilor de management pentru arii protejate, se arată într-un comunicat al Societăţii Ornitologice Române.
'Ne-a surprins perioada târzie, era totuşi 6 decembrie, şi faptul că mai era un pietrar întârziat din migraţie. Ne-am uitat cu atenţie la el, Lucian a reuşit să îl fotografieze, dar am continuat metoda de observaţie a păsărilor acvatice, pentru care eram la Techirghiol. La pensiune, după ce am descărcat pozele, am realizat că e o specie ...exotică. Am trimis pozele la directorul de conservare al SOR, Ciprian Fântână, şi el ne-a confirmat că este pietrarul de deşert', a povestit biologul Laurenţiu Petrencu.
Până acum, în România erau cunoscute doar patru specii de pietrar: pietrarul negru, pietrarul sur, pietrarul mediteranean şi pietrarul răsăritean.
Pietrarul de deşert este o specie răspândită din Mongolia până în Nordul Africii. Specia ocupă stepe aride, zone cu tufişuri din apropierea cursurilor cu apă mică, ruine şi câmpii uscate, cu stâncării. Cel mai apropiat areal de cuibărit pentru specie este în Orientul Mijlociu, în Siria, Egipt, dar unele exemplare pot ajunge accidental şi în Europa, precizează sursa citată. Specia a mai fost observată şi în alte ţări europene, precum Bulgaria, Ungaria, Germania, Franţa. Hrana este alcătuită de obicei din nevertebrate şi, ocazional, din seminţe.
[citeste si]
Este o specie migratoare, dar există şi zone unde populaţiile sunt sedentare. Laurenţiu Petrencu nu este la prima observaţie de specie nouă pentru fauna României. În 2010, a descoperit în Pădurea Babadag muscarul semigulerat (Ficedula semitoquata).
Lacul Techirghiol este unul dintre cele mai importante puncte pentru păsările din România. Aici au fost observate până acum 262 de specii, fără pietrarul de deşert, adică aproape 65% din avifauna României, a mai precizat SOR. Societatea Ornitologică Română este o organizaţie independentă implicată în protejarea păsărilor sălbatice şi a habitatelor lor în România de peste 25 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales