Peste 1.800 de atleţi s-au întrecut la Maratonul Nisipului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Peste 1.800 de alergători amatori şi profesionişti şi alte câteva sute de susţinători din 30 de ţări au luat startul duminică, în staţiunea Mamaia, la cea de-a şasea ediţie a concursului de anduranţă Maratonul Nisipului.

Maratonul Nisipului este o competiţie de anduranţă ce a reunit şi anul acesta atât alergători amatori, cât şi sportivi de performanţă. Potrivit organizatorilor, cei mai mulţi competitori au reprezentat România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, Suedia, Bulgaria, Franţa, Italia, dar și Statele Unite ale Americii.

Maratonul de 42 km a fost cea mai mare provocare, la categoria băieţi trecând linia linia de sosire pe primul loc atletul Vitalie Gheorghiţă, din Republica Moldova, după 2 ore, 44 de minute şi 17 secunde.

Semimaratonul de 21 km, a doua probă ca dificultate din cadrul evenimentului, a fost câştigat, la categoria băieţi, de Mihail Bizniuc din Republica Moldova, care a înregistrat un timp de o oră, 23 minute şi 38 de secunde.

Câştigătorii de la cele patru probe competitive au primit premii substanţiale în bani şi produse. Valoarea totală a premiilor a ajuns la 45.000 de lei.

Vezi și: Traian Băsescu: Uniunea Europeană pentru mine nu are secrete

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel