Contractul de finanţare pentru reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei, în valoare de aproximativ 5 milioane de euro, se va semna la începutul săptămânii viitoare, a anunţat miercuri preşedintele Consiliului Regional Nord-Est şi al Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur.
El a spus că va fi prezent, pe 5 decembrie, la Vatra Dornei, împreună cu Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regionale Nord-Est, Vasile Asandei, pentru semnarea contractului cu finanţare europeană, prin POR 2013-20, Axa 5.1., ce prevede reabilitarea Cazinoului Băilor Vatra Dornei, aflat în prezent în proprietatea Arhiepiscopiei. Potrivit lui Flutur, după reabilitare clădirea cazinoului va fi transformată în muzeu.
"Este pentru mine una dintre cele mai mari bucurii să anunţ reabilitarea Cazinoului Vatra Dornei pe fonduri europene, construcţie care cândva era cartea de vizită a oraşului Vatra Dornei şi a Bucovinei, dar care mulţi ani a rămas în paragină. Acum s-a găsit sursa de finanţare şi va deveni din nou o perlă a Ţării Dornelor, un reper arhitectonic unic care va întregi lista obiectivelor de vizitat din Bucovina şi judeţul Suceava, pentru că destinaţia dată de Arhiepiscopie va fi de muzeu, a spus Flutur.
[citeste si]
Cazinoul din Vatra Dornei, construit în perioada 1896 - 1898, a fost retrocedat Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor prin hotărâre de guvern în 2004, după ce Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România a analizat cererea. Cazinoul, construit după modelul celui din Baden, era faimos în secolul XIX, fiind inaugurat chiar de împăratul austro-ungar Franz Iosef. După unirea Bucovinei cu România, în anul 1918, terenul pe care se afla cazinoul a intrat în reconstituirea Fondului Bisericesc al Bucovinei, în contul reparaţiilor de război pe care Austria a fost nevoită să le plătească României. Cazinoul a fost de-a lungul timpului sală de jocuri de noroc, sală de concerte şi spectacole, club muncitoresc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand