Parlamentare 2020. IPJ: Persoane cercetate pentru că ar fi împărţit pachete ca mită electorală
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ
Poliţiştii din Mediaş au întocmit acte premergătoare efectuării de cercetări penale in rem pentru coruperea alegătorilor, după ce au fost sesizaţi, sâmbătă, cu privire la faptul că în localitatea Ighişul Nou două persoane împart pachete sătenilor cu scop de mită electorală.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş s-au deplasat la faţa locului unde au identificat trei persoane care, în cursul acestei zile, primiseră de la doi bărbaţi pachete conţinând dulciuri şi rechizite', informează un comunicat al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Sibiu transmis sâmbătă.

În cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale in rem privind săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor, în conformitate cu prevederile articolului 386 aliniatul 1 din Codul penal.

„În continuare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş, poliţiştii medieşeni desfăşoară cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, arată sursa citată.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel