Data publicării:
Florii - dezlegare la pește. La ce să fim atenți când cumpărăm produse din peşte pentru a nu ajunge în spital
Consumatorii trebuie să aibă o atenție sporită cu privire la aspectului exterior al produselor din peşte şi chiar să refuze să cumpere produsele despre care au îndoieli privind prospeţimea, calitatea, dar și modul de informare prin etichetare, transmite Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Recomandările ANPC pentru consumatori vin în contextul Sărbătorii Floriilor, atunci când creşte consumul de peşte şi preparate din peşte.
'În preajma Sărbătorii Floriilor, în care, conform tradiţiei, creşte considerabil consumul de peşte şi preparate din peşte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) atrage atenţia asupra potenţialelor pericole care pot fi întâlnite, la achiziţionarea acestor produse, deosebit de perisabile şi le recomandă consumatorilor să ţină cont de câteva sfaturi, respectiv: să acorde o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a îşi forma o primă apreciere asupra gradului de prospeţime a acestuia;
Să nu achiziţioneze produse cu suprafaţă lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai, produse cu miros şi culoare modificate, cu aspect de vechi; să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte pentru care au îndoieli privind gradul de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare; să urmărească modul de etichetare a peştelui şi produselor din peşte şi să nu cumpere produse preambalate neetichetate', arată ANPC într-un comunicat.
Conform sursei citate, românii trebuie să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte preambalate, ale căror etichetă nu este înscrisă data durabilităţii minimale/dată limita de consum ori dacă această dată este modificată/depăşită. De asemenea, la cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, trebuie să ceară şi să păstreze bonul de la casa de marcat pentru a putea proba în situația în care, în mod justificat, vor să reclame calitatea produsului.
'Este extrem de important ca toţi consumatorii să ţină cont de aceste recomandări, pentru a evita situaţii neplăcute, care le-ar putea pune în pericol sănătatea'
Clienții trebuie să ţină cont că produsele alimentare congelate trebuie comercializate doar în stare congelată. La decongelare trebuie să prezinte gustul şi mirosul caracteristice sortimentelor respective, nemodificate.
Totodată, este este interzis că produsele alimentare congelate să se recongeleze. Mai mult, acestea trebuie prelucrate imediat după ce au fost decongelate.
ANPC mai transmite cumpărătorilor să nu cumpere produsele la care constată existenţa aglomerărilor de produs sub forma unor blocuri sau prezenţa gheţii în ambalaj. Să acorde o atenţie sporită când cumpără produsele alimentare congelate, despre modul în care se prezintă ambalajul.
Totodată, clienții nu trebuie să cumpere produse la care constată că ambalajul este murdar sau degradat, nu este închis etanş şi dacă nu asigură salubritatea produsului.
'Este extrem de important ca toţi consumatorii să ţină cont de aceste recomandări, pentru a evita situaţii neplăcute care ar putea să pună în pericol sănătatea sau chiar viaţa acestora', a spus Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC, în comunicat.
ANPC avertizează românii că, în anii trecuți, echipele de comisari, ca urmare a controalelor, au găsit la comercializare produse neconforme, precum: chefal proaspăt care a fost expus la comercializare pe pat de gheaţă al cărui muşchi avea o consistenţă flască, burtă moale și umflată, amestecat cu chefal ce era proaspăt, fără deficienţe;
Crap proaspăt care prezenţa semne evidente de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burtă moale), crapul era expus la comercializare în afara datei limită de consum; scrumbie sărată, în vid, cu lichid prezent în ambalaj, din cauza devidării, produsul avea consistenţă moale şi miros nespecific;
('ingrediente: sardinella gibosa 72%, apă, ulei soia 5,6%'), care în realitate aveau un conţinut de apă în jur de 22%, faţă de maximum 8% admis; file Pangasius cu glazură protectoare declarată de 20%, la care s-a determinat, după decongelare, o proporţie de glazură de peste 28%; cod congelat, provenienţă Spania, pe a cărui eticheta se declara glazură '0', iar în urmă analizelor de laborator s-a determinat 4,99% glazură; produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără menţionarea tuturor ingredientelor şi fără înscrierea datei durabilităţii minimale pe etichetă; utilizarea de denumiri improprii/ menţiuni menite a induce în eroare consumatorii (hering din Norvegia, comercializat cu denumirea de scrumbie de Dunăre; baby hering din Polonia, comercializat sub denumirea de oblet).
'O abatere frecvent întâlnită descoperită este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare: peşte expus în condiţii necorespunzătoare direct pe paviment, peşte care prezenta solzi desprinşi, consistentă flască a muşchiului, precum și peşte şi produse din peşte depozitate în afară spaţiului frigorific, într-un depozit neamenajat şi neautorizat, peşte sărat (sprot şi plătică) depozitat în agregat frigorific, însă care nu asigura temperatura de depozitare stabilită de producător', subliniază Protecţia Consumatorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News