Cum îți găseai drumul în carieră pe vremuri. Leon Dănăilă, mărturii emoționante: Așa am ajuns eu neurochirurg la București, și nu la Iași /video
Îndrăgitul Leon Dănăilă, medic neurochirurg, cercetător şi inventator, a dezvăluit la un eveniment "Fain și Simplu" cum își începeau oamenii de altădată cariera.
"Când am venit la neurochirurgie (am făcut Facultatea la Iași), la vremea respectivă trebuia să faci 3 ani [n.r., practică] la țară. M-am dus, din ăștia 3 ani, un an de zile la spitalul din Comănești. Dacă te duceai la un spital, aveai un salariu mai mic decât la un dispensar de țară, iar eu am preferat să învăț în plus după ce termin facultatea și să mă duc la un spital, chiar dacă salariul este mai mic", a spus acesta.
"Am ținut locul în concediu la medicul de la interne, la medicul de la ginecologie, la medicul de la pediatrie, la medicul de la chirurgie, și după un an de zile, directorul spitalului a făcut o cerere la Moinești (acolo era raionul central) să mă mai lase încă un an de zile în spitalul respectiv. Și am mai rămas încă un an de zile. Am făcut față foarte bine în acest spital", a mai adăugat medicul.
"Dar în ultimul an, m-am dus la spitalul Dârmănești, unde am învățat pentru examenul de specialist. Voiam să devin chirurg, și în timpul facultății mă duceam la profesor și-l rugam să mă lase și pe mine noaptea să intru în operație cu domnia sa. Eram atunci tânăr, stăteam pe o bancă, mai învățăm cum să fac injecții. Nu pierdeam timpul, dar am învățat foarte multă chirurgie. Dacă îți place ceva, poți să realizezi. Cât am stat la dispensar, în ultimul an, am învățat foarte mult pentru examenul de medic specialist. Veneau la control, era foarte multă birocrație, această birocrație mânca foarte mult timp. Am găsit un agent sanitar căruia i-am spus: fă tu registrul de morți, registrul de sifilitici, registrul de nou-născuți, o mulțime de registre care mâncau tot timpul", a mărturisit acesta.
"Ăia când au venit de la regiune, de la Bacău, era un doctor, Ursache, foarte serios, își punea mâinile în cap. Pai ce sunt astea, bătaie de joc? Pe înregistrările astea: amendă. De câte ori au venit: amendă. Eu am învățat tot timpul, am învățat și m-a pregătit pentru examen, că era un concurs foarte serios, puteai să dai la orice centru din țară. M-am dus la Bacău să cer o adeverință pentru locul unde vreau eu să dau examen de specialist și am spus că la București", a mai spus medicul.
"N-au vrut, iar m-am dus, iar m-au dat afară, iar m-am dus. Până la urmă mi-au dat o adeverință. Nota era până la 20, dar mie mi-au pus 15. Era o notă de trecere, totuși, asta era nota socială. M-am înscris la București. Acolo am luat 20 la oral, 20 la profesional și cu 15, care se aduna, făceau o medie. N-am luat printre primii, dar am reușit la București. Așa am ajuns eu neurochirurg la București, și nu la Iași, că știam că la București există mai multe posibilități de a te ridica", a recunoscut Leon Dănăilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News