Papa Francisc i-a convocat pe toţi reprezentanţii pontificali (ambasadori) pentru o reuniune şi o sesiune de lucru, care se desfăşoară între 12 şi 15 iunie. Prin această reuniune papa doreşte să consolideze frecvenţa acestor întâlniri desfăşurate o dată la trei ani, după cele realizate în 2013 şi 2016. Nunţilor pontificali le-a fost înmânat un decalog, 'pentru a-şi desfăşura mai bine misiunea'.
Într-unul dintre acestea se arată că nunţiul este reprezentantul papei, prin urmare 'este ireconciliabil să fii reprezentant pontifical şi să-l critici pe papa pe la spate, să scrii bloguri şi să te alături unor grupuri ostile lui, Curiei şi bisericii de la Roma'.
Un punct care face referire la cazul fostului nunţiu al Vaticanului în SUA, arhiepiscopul Carlo Maria Vigano care nu a venit la reuniune, şi care l-a acuzat de nenumărate ori pe papă că era la curent cu abuzurile sexuale comise de cardinalul Theodore McCarrick. În acest decalog papa Francisc le cere reprezentanţilor săi să fie 'oameni ai reconcilierii şi ai medierii' şi să fie mereu 'imparţiali şi obiectivi'. Suveranul pontif cere totodată nunţilor să fie 'oameni ascultători', 'oameni religioşi', 'umili' şi 'caritabili' şi să se implice în activităţi caritabile în favoarea celor sărăci şi nevoiaşi în ţările în care sunt trimişi.
Ei au fost totodată îndemnaţi să fie prudenţi cu cadourile pe care le primesc, deoarece acestea 'pot cumpăra obiectivitatea şi libertatea lor' şi să refuze toate donaţiile costisitoare care li se fac şi 'să le dedice operelor de binefacere'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”