OUG creștere etapizată a alocațiilor. DECIZIE de ULTIMĂ ORĂ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Ordonanța de urgență care prevede creșterea etapizată a alocațiilor copiilor a fost respinsă, miercuri, și în Camera Deputaților, astfel încât, după promulgare, Executivul va trebui să pună în aplicare legea de dublare a acestora.

Decizia de respingere a ordonanței de urgență a Guvernului a fost luată cu 166 de voturi „pentru”, 63 „împotrivă” și 29 de abțineri.

Deputatul PNL Victor Paul Dobre a cerut retrimiterea proiectului la Comisie, însă solicitarea a fost respinsă.

„E păcat să facem din alocații un subiect electoral. Eu cred că românii înțeleg acest joc politic pe care îl faceți. Eu cred că românii vă vor taxa la alegeri. Ei nu acceptă ca acest subiect să fie discutat politic”, a declarat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

„Ne-am învățat, în ultimele luni, ca PNL să ducă minciuna la nivel de artă. Nu pot să-mi explic cu pot să inventeze atâtea situații. Se întreba cineva retoric dacă s-au făcut studii... Ce studii să mai facem? 150 de lei e puțin, avem cea mai mică alocație pentru copii din Europa! Nu negociem drepturile copiilor cu dvs. V-am dat lege, aveți obligația să o aplicați. Nu copiii României, nu copiii noștri trebuie să deconteze furturile liberalilor”, a afirmat liderul deputaților social-democrați, Alfred Simonis.

Camera Deputaților a fost for decizional. Senatul a respins săptămâna trecută această ordonanță de urgență.

Astfel, după promulgare, se revine la proiectul iniţial, propus de PSD, dublarea alocaţiilor, de la 150 la 300 lei pe lună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel