Data publicării:

Oprescu a găsit soluția pentru a nu se mai plăti încălzirea

Autor: Crişan Andreescu, crisan_andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp
caldura
caldura

Comasarea Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) ar putea fi benefică pentru bucureșteni. Sorin Oprescu  susţine că există posibilitatea pentru a nu se  mai plăti pentru încălzirea locuinţei dacă investitorul care va administra, prin delegare de serviciu, noua structură înfiinţată prin comasarea RADET şi ELCEN va ceda municipalităţii măcar 1% din profitul estimat să fie obţinut.

Primarul general al Capitalei a declarat, la Guvern, că ELCEN va fi privatizată prin delegare de serviciu, după modelul Apa Nova din 1999, municipalitatea analizând însă şi varianta încheierii unui parteneriat public-privat (PPP), relatează realitatea.net.

 În acest context, primarul a mai avansat şi un scenariu în care niciun bucureştean nu ar mai plăti pentru încălzire, după un interval de doi ani de la data delegării de serviciu, pe principiul că profitul noii structuri, rezultată din comasarea ELCEN cu RADET, ar fi suficient să asigure modernizarea reţelei de distribuţie, care necesită fonduri totale de 1,8 miliarde euro, şi chiar să asigure gratuitea încălzirii pentru locuitorii Capitalei.

 "Dacă în doi ani de zile - şi sper să reuşesc să parcurg toţi paşii în caz de delegare de serviciu - toată lumea este de acord, mă refer la economişti, la finanţişti, că profitul celor care preiau această delegare este, undeva, de 11% anual.

 Dacă din profitul acesta, mă refer la producerea de energie electrică 80% şi 20% din termic, dacă 1% din acest profit anual este de acord - şi cred eu că o să fie de acord - să-l dea Primăriei Generale, îndrăznesc să spun că nimeni nu va mai plăti încălzire", a afirmat Oprescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel