Oficial! Iohannis a convocat partidele: Când vor avea loc consultările
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat pentru zilele de joi şi vineri partidele şi formaţiunile parlamentare la consultări, informează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, şeful statului a trimis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum cinci persoane.

În cursul zilei de joi sunt aşteptaţi la consultării reprezentanţii Partidului Social Democrat - de la ora 15,00, ai Partidului Naţional Liberal - de la ora 17,00, cei ai Uniunii Democrate Maghiare din România - de la ora 18,00 şi cei ai grupului parlamentar al minorităţilor naţionale - de la ora 19,00.

Vineri, de la ora 11,30 sunt invitate la consultări Uniunea Naţională pentru Progresul României, iar de la ora 12,30 - Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. 

Constituţia României prevede, la articolul 103, alineatul (1), că pentru învestitura unui guvern Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel