![Nicolae Ciucă, anunț după întâlnirea cu Maia Sandu: Vor fi construite noi poduri peste Prut / Foto: Facebook Nicolae Ciucă Nicolae Ciucă, anunț după întâlnirea cu Maia Sandu: Vor fi construite noi poduri peste Prut / Foto: Facebook Nicolae Ciucă](https://media.dcnews.ro/image/202309/w670/maia-sandu-nicolae-ciuca-poduri-prut_79929700.jpg)
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Printre temele abordate miercuri la această întâlnire s-au numărat susţinerea Republicii Moldova pe drumul său european, interconectarea energetică şi construirea de poduri care să îmbunătăţească legăturile cu vecinii de peste Prut, transmite Agerpres.
"Am avut bucuria unui nou dialog foarte bun cu preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Mai ales că a venit la Bucureşti pentru un moment foarte important, respectiv participarea Republicii Moldova la Summit-ul Iniţiativei celor Trei Mări. Am discutat despre susţinerea pe care o acordăm Moldovei pe drumul său european, în vederea deschiderii negocierilor de aderare şi i-am transmis felicitările României pentru modul în care Chişinăul a implementat cele nouă recomandări ale Comisiei Europene. Parlamentul European a votat deja o rezoluţie (susţinută de toţi europarlamentarii PNL) prin care solicită Comisiei începerea negocierilor cu Moldova până la sfârşitul acestui an", a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.
Nicolae Ciucă: Vor fi construite noi poduri peste Prut, care vor mări numărul de puncte de trecere a frontierei
El a amintit că susţine, în continuare, asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova.
"Pe zona energetică, interconectarea cu România este deja o realitate, ţara noastră având disponibilitatea şi capacitatea de a furniza peste Prut atât gaze naturale, cât şi electricitate. Transgaz va prelua - prin subsidiara sa moldoveană - activitatea de operare, exploatare, dispecerizare şi transport a gazelor naturale din ţara vecină. Asigurarea securităţii energetice a Republicii Moldova în acest mod a fost un proiect pe care l-am susţinut ca premier şi pe care îl susţin şi acum. De asemenea, în domeniul transporturilor, vor fi construite noi poduri peste Prut, care vor mări numărul de puncte de trecere a frontierei; astfel, legăturile dintre cele două ţări se vor îmbunătăţi considerabil", a adăugat Ciucă.
O altă temă abordată a vizat clădirea fostului seminar teologic din Chişinău, preşedintele Senatului solicitând transmiterea acesteia către Mitropolia Basarabiei.
"În dialogul nostru, am reiterat solicitarea referitoare la transmiterea către Mitropolia Basarabiei a clădirii fostului seminar teologic din Chişinău. Pentru mine, Mitropolia Basarabiei este un proiect de suflet, dar şi un proiect strategic pe care voi continua să îl sprijin. Prezenţa Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova, prin Mitropolia Basarabiei, înseamnă România şi Europa peste Prut. Toţi românii creştini ortodocşi din jurul României trebuie să aibă acces nemijlocit la Biserica Ortodoxă Română", a adăugat Nicolae Ciucă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Porecla Reginei Camilla, inventată de nepoții săi vitregi. Cum o numesc Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis
- LIVETEXT: Rezultate alegeri Franța. Răsturnare de situație / Cum a pierdut extrema dreaptă
- Nu mai ține banii la saltea! Avertismentul unui expert financiar: Aproape garantat
- BANCUL ZILEI: Soția și bancnotele mototolite...
- Îți vine să crezi cum era bacalaureatul pe vremuri? Prof. Mariana Badea: "Uite că am supraviețuit" /video
- BANCUL ZILEI: Când uiți de ziua de naștere a soției
- Top cupluri cu aceeași zodie. Voropchievici: Aceștia vor fi uniți pe viață de iubirea lor!
- Săptămâna lui Venus, 8 - 14 iulie 2024. Mâine avem două aspecte nemaipomenite. Vești bune pentru zodii
- Cine-l finanțează pe Cristi Danileț. E de noaptea minții! Cu ce se ocupă „Apostolul Dreptății" de când a ieșit la pensie la 48 de ani
- Nedreptate la Evaluarea Națională! Condamnații, tratați mai bine decât elevii. Lor nu li se poate înrăutăți situația în cazul contestației. Copiilor, da