Nadia Savcenko, deputată eroină, arestată cu acordul Parlamentului
Parlamentul ucrainean a autorizat arestarea deputatei Nadia Savcenko, acuzată de pregătirea unui atentat împotriva conducerii de la Kiev.
Rada Supremă (parlamentul ucrainean) i-a ridicat joi imunitatea deputatei Nadia Savcenko, fost pilot militar care a devenit eroină naţională după doi ani în detenţie în Rusia, acuzată acum de pregătirea unui atentat împotriva preşedintelui Ucrainei, transmit AFP şi dpa.
Solicitarea parchetului general de ridicare a imunităţii parlamentare, arestare şi plasare în detenţie provizorie a Nadiei Savcenko a fost aprobată cu 260 de voturi pentru, faţă de pragul necesar de 226.
Nadia Savcenko şi un complice au planificat 'un atentat terorist de mare amploare', chiar în incinta parlamentului, vizând 'exterminarea liderilor ţării', printre care preşedintele Petro Poroşenko, a declarat în parlament procurorul general al Ucrainei, Iuri Luţenko. Complicii mai intenţionau să lanseze 'tiruri de mortiere' în centrul Kievului pentru a ucide civili, cu scopul de 'a crea haos şi a acapara puterea', a mai spus Luţenko.
După votul din parlament, un judecător de instrucţie s-a prezentat în faţa deputatei, în parlament, pentru a-i citi actul de inculpare şi a-i cere să-l însoţească la sediul serviciului de securitate, unde urma să fie arestată oficial. Nadia Savcenko s-a conformat cererii.
[citeste si]
Nadia Savcenko, în vârstă de 36 de ani, fusese condamnată la 22 de ani de închisoare în Rusia, pentru că, potrivit acuzaţiile pe care ea le-a respins, ar fi furnizat armatei ucrainene poziţia a doi jurnalişti ai televiziunii publice ruse ucişi de un tir de mortiere în iunie 2014, în timpul conflictului din estul Ucrainei. Eliberată în 2016 în schimbul a doi ruşi închişi în Ucraina, Nadia Savcenko a fost primită ca o eroină la Kiev.
Cunoscută ca având o personalitate puternică, ea a apărat apoi poziţii controversate, învinuind Kievul pentru conflictul armat cu separatiştii proruşi din estul ţării sau întâlnindu-se cu lideri separatişti pentru negocieri vizând eliberarea unor prizonieri ucraineni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News