Senatorul ALDE Cristiana Anghel, unul dintre inițiatori, a spus că își dorește ca în instituțiile publice să existe spații mici închise pentru cei ce doresc să fumeze, astfel încât să nu fie obligați să se iasă din clădire și pe vreme nefavorabilă, potrivit Agerpres.
"Vrem într-adevăr să interzicem fumatul, atunci să-l interzicem de tot. Dar să văd și eu bugetul de stat că se poate lipsi de 3 miliarde euro care vin de la fumători", a afirmat Anghel.
Ea a precizat că va solicita retrimiterea proiectului la Comisie.
"Propunerea legislativă nu respectă obligația statului de a asigura cadrul legislativ de a da dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și ecologic. (...) Legea ar permite apariția unor cluburi în care să se desfășoare în interior unități de alimentație publică în care fumatul să fie permis fără nicio restricție, astfel încât efectele toxice ale fumatului îi pot afecta pe cei care lucrează acolo sau pe cei care sunt clienți întâmplători", a spus, la ședința comisiei, reprezentantul Ministerului Sănătății, care nu susține acest proiect de act normativ.
Propunerea legislativă de modificare și completare a Legii 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun, modificată și completată prin Legea 15/2016, inițiată de grup de parlamentari preponderent PSD, va intra în dezbaterea plenului Senatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol