'Anul pe care îl parcurgem a adus reorganizări semnificative la nivelul tuturor structurilor de conducere ale Centralei, dar şi al reprezentării noastre externe. Un număr semnificativ de noi ambasadori au fost acreditaţi în acest an, în timp ce alţi diplomaţi au preluat în ultimele luni conducerea direcţiilor generale, direcţiilor şi oficiilor din Centrală. Vreau să subliniez că este vorba de schimbări care au ţinut exclusiv de criteriul performanţelor şi de specificul activităţii diplomatice', a explicat Comănescu.
El a precizat că a demarat, la nivelul MAE, un proces de 'reînnoire'.
'Ca ministru, am satisfacţia lansării unui proces, îmi permit să îl calific, fără precedent în ultimii ani, de reînnoire în materie de politică de resurse umane a personalului MAE. Am încheiat recent un concurs pentru angajarea a 40 de noi diplomaţi, iar săptămâna trecută am anunţat un nou concurs, care va demara în luna septembrie, pentru încă 50 de posturi diplomatice şi deschiderea, de asemenea, a unui concurs de ocupare a 160 de funcţii administrative specifice până la finele acestui an', a detaliat ministrul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Cum e corect: Paște sau Paști. Mulți români credeau că zic greșit