'Politica nu, în niciun caz (nu mă interesează - n.r.) (...), mi-a ajuns. Acum o să mă duc în afara României să fac consultanţă politică. Am nişte oferte în Africa', a afirmat Miron Mitrea.
El a spus că perioada petrecută în închisoare 'nu a fost o mare bucurie'.
'Nu e cea mai fericită, dar fiecare şi-o face şi o simte cum poate. I-am auzit pe unii plângându-se foarte tare, dar asta e - ajungi în puşcărie, îţi faci puşcăria, după aia eşti liber, îţi vezi de viaţă', a precizat Mitrea.
Fostul ministrul al Transporturilor a menţionat că şi-a făcut lichidarea de la Parlament, dar au mai rămas mici lucruri de predat, cum ar fi un calculator.
Întrebat dacă îi era dor de Parlament, el a răspuns: 'Nu îmi mai e dor de nimic, decât de prieteni'.
Miron Mitrea a fost pus în libertate de Tribunalul Constanţa în luna mai. El a fost condamnat definitiv, pe data de 13 februarie 2015, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare, pentru că a primit foloase necuvenite din partea fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu, în perioada 2001-2002, în valoare totală de 927.420 de lei, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video