Orban şi Iohannis au rămas singurii lideri dintr-o ţară democratică care refuză cu încăpăţânare testarea în masă şi testele pentru imunitate, iar oficialii din Ministerul Sănătăţii au început campania de manipulare menită să justifice micşorarea numărului morţilor de COVID.
"Ultimele declaraţii ale secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan, prefaţează un scenariu în care românilor li se vor servi informaţii false, care să arate un impact cât mai mic al epidemiei şi care să justifice măsurile adoptate de guvern. Moldovan încearcă să inducă ideea că persoanele infectate cu COVID-19, dar care aveau şi alte comorbidităţi, nu ar mai trebui raportate.
Iar asta se adaugă faptului că Grupul de Comunicare Strategică nu raportează decât decesele cu COVID din spitale, nu şi pe cele din afara unităţilor sanitare. Este evident că în realitate numărul celor infectaţi şi numărul deceselor este mult mai mare. În acest moment, prin manipularea testelor şi a datelor prezentate oficial, guvernul ascunde sau cosmetizează realitatea. Nu ştim care e numărul real al infecţiilor, pentru că asimptomaticii sau cei cu simptome uşoare nu au fost testaţi", transmite Mihai Fifor.
Fifor: Guvernul nu raportează decât decesele din spitale
"Nu ştim care e numărul real al deceselor COVID, pentru că Guvernul nu raportează decât decesele din spitale. Nu ştim câte decese au fost provocate de COVID-19 în afara spitalelor, la căminele de bătrâni sau la domiciliu. Nu ştim dacă bătrânii care au murit singuri în casă au fost afectaţi de coronavirus, pentru că Guvernul nu a testat aceste persoane! Când Marea Britanie a introdus în raportări decesele din afara spitalelor a devenit a doua ţară din Europa, după Italia, în topul celor mai multe decese COVID-19.
Nu ştim dacă e mai bine sau dacă e mai rău ca la începutul pandemiei! Nu ştim dacă cetăţenii vor fi expuşi unui risc mare sau dacă, dimpotrivă, li se impun restricţii nejustificate. Nimeni nu poate da un răspuns la aceste întrebări, pentru că Iohannis şi PNL nu vor să facă teste prin sondaj sau teste în masă", declară senatorul PSD Arad Mihai Fifor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video