Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Mărturia unui preot a cărui soție a fost salvată printr-un transplant de ficat: "Nici trei luni nu mai avea de trăit. A fost o minune"
Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Un preot a împărtășit o mărturie emoționantă despre minunea care i-a salvat soția. Ea a fost ajutată printr-un transplant de ficat.
În anul 2000, România a înregistrat o premieră importantă în domeniul transplantului hepatic, realizându-se 8 intervenții de acest tip. Însă, evoluția acestei proceduri a început mult mai devreme, în 1963, când Thomas Starzl și echipa sa din Denver (Colorado, SUA) au realizat primul transplant hepatic din lume, marcând debutul unei noi ere în tratamentul afecțiunilor hepatice.
În 1967, Starzl a reușit să efectueze primul transplant hepatic cu supraviețuire, iar abia în 1983, în urma unei conferințe de la NIH (National Institute of Health), transplantul hepatic a fost acceptat oficial ca metodă terapeutică. În România, pregătirile pentru transplantul hepatic au început la sfârșitul anilor '80, la Spitalul Fundeni, unitate cu experiență considerabilă în tratarea bolilor hepatice și unde se realizaseră, deja, primele transplanturi renale din țară.
Transplantul nu înseamnă doar tehnologie medicală, ci și speranță, credință și vieți salvate. La baza fiecărei reușite medicale stă o poveste care unește efortul echipelor de medici cu sacrificiul unor donatori anonimi și cu încrederea celor care nu mai aveau altă șansă. În România, unele dintre aceste povești sunt adevărate mărturii despre miracol și dăruire. Un astfel de exemplu vine din partea unui părinte care, în pragul sărbătorii Învierii, a ales să vorbească deschis despre lupta soției sale pentru viață, despre intervenția salvatoare a medicilor și despre bucuria neașteptată care a urmat. Povestea lui este o pledoarie sinceră pentru recunoștință și credință, dar și o amintire a celor care au făcut posibilă o minune medicală.
"Sunteți ‘oameni ai lui Dumnezeu’ pentru că lucrați, prin mâinile domniilor voastre, pentru sănătatea și prelungirea vieții"
"Aceasta este mărturisirea și credința milenară a Bisericii noastre strămoșești ortodoxe, cum că baza tuturor minunilor stă în Atotputernicul și Atotmilostivul și iubitorul de oameni, Dumnezeu. Dumnezeu lucrează pentru oameni, prin oameni. Dacă în limbajul nostru cotidian, despre noi, clerul Bisericii, începând cu ierarhii noștri, preoții și diaconii, se spune că suntem ‘oameni ai lui Dumnezeu’, de fapt noi suntem slujitori la altare în fața lui Dumnezeu. Aș vrea să vă încredințez că și dintre dumneavoastră, mirenii, puteți fi considerați ‘oameni ai lui Dumnezeu’ pentru că lucrați, prin mâinile domniilor voastre, pentru sănătatea și prelungirea vieții semenilor dumneavoastră. Eu sunt un beneficiar indirect al minunii și al transplantului în România, dat fiind faptul că acum 19 ani eram într-o situație în care aș fi rămas singur cu o fetiță de 4 ani, care acum, din binecuvântate motive, nu poate să fie cu noi aici, spunându-mi la vremea respectivă că soția mea mai are de trăit 6 luni sau maximum un an.
Ulterior, la o zi sau chiar două după ce a avut loc transplantul, emeritul doctor chirurg Vladislav Brașoveanu mi-a spus: ‘Părinte, ce 6 luni? Nici 3 luni nu mai avea de trăit, având în vedere ce ficat avea’. Iată că minunea a avut loc. S-a realizat transplantul. Astăzi s-au împlinit 19 ani de reușită, de viață de familie, iar minunea minunilor este apoi băiatul nostru, care zilele trecute a împlinit frumoasa vârstă de 14 ani. Este primul copil născut în România dintr-o mamă cu un astfel de transplant. De aceea, ca pentru fiecare dintre noi, cuvintele sunt prea sărace în a explica simțămintele pe care le purtăm pentru echipa de transplant de la acea vreme, parte dintre domniile lor nefiind, astăzi, printre noi. De aceea, în pragul celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului și a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îmi permit să parafrazez cuvintele Fiului lui Dumnezeu, Cel ce a spus: ‘Eu sunt învierea și viața. Cel care va crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi’. Astfel, noi suntem încredințați că atât donatorii, cât și medicii, chirurgii, cei care nu mai sunt astăzi printre noi – trupește vorbind – ei sunt vii în memoria noastră, în sufletele noastre, și vă încredințez că și în rugăciunile noastre, ale celor care ne-am bucurat și ne bucurăm de aceste minuni", a spus părintele Dan Cojan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
