„Combaterea corupției nu este un hobby de-al meu sau al altora care vor asta neapărat, ci o necesitate în România, dacă vrea să se dezvolte mai departe", a declarat președintele Klaus Iohannis, cietază hotneews.ro.
Acesta a precizat că țara noastră "se găsește, în acest moment, într-o fază intensă a combaterii corupției", adăugând că "asta nu e ușor nici pentru țară, nici pentru procurori și, bineînțeles că nu e ușor nici pentru politicienii care nu vor ca unele lucruri să iasă la lumină. De câțiva ani avem în România o combatere a corupției relativ eficientă", a subliniat Iohannis.
Potrivit șefului de stat, succesele combaterii corupției din România sunt apreciate inclusiv în afara granițelor țării, dar că ne aflăm însă în faza primelor rezultate importante.
"În primul rând, combaterea corupției trebuie să continue până când corupția dispare cu totul. Nu există alternativă. Corupția este o problemă uriașă pentru o țară ca România și este un impediment major în dezvoltarea României", a mai explicat președintele Iohannis.
Președintele se gândeşte să atace la CCR modificările aduse la Codul Penal
Întrebat dacă va promulga proiectul de lege prin care ar urma să fie îngreunată lupta împotriva corupţiei, preşedintele Klaus Iohannis a anunțat în premieră că, dacă va fi nevoie, va ataca la Curtea Constituţională modificările la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală.
„Cred că tentativele de modificare a legilor existente nu sunt deloc binevenite. În această fază nu trebuie umblat la legi. Voi încerca să mă exprim și public împotriva acestor inițiative, ceea ce am și făcut deja. Dar există și multe alte instrumente la îndemâna președintelui pentru a stopa astfel de acțiuni sau, în cel mai rău caz, de a le amâna până când pagubele sunt minimizate. Orice lege poate fi retrimisă în Parlament pentru rediscutare, iar dacă acest pas nu funcționează, am și posibilitatea de atacare la Curtea Constituțională.
Iau în considerare foarte serios această posibilitate, pentru că nu vreau ca modificarea legilor să aibă loc în această fază intensă a combaterii corupției. Peste câțiva ani, când sper ca numărul cazurilor de corupție să se reducă dramatic, atunci se poate discuta despre modificarea legilor, dar doar atunci când practica va arăta că o modificare este necesară", a afirmat președintele Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- "Make Europe Great Again (MEGA)", prima zi. Declaraţii împotriva Ursulei von der Leyen şi un avertisment. "Anul răspântiilor"
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic