Kelemen Hunor, atac dur la Curtea Constituțională a României
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
hunor
hunor

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că CCR și-a încălcat competențele prin decizia cu privire la propunerile de revizuire a Constituției, pentru că această hotărâre nu se referă doar la modificarea legii fundamentale, potrivit Agerpres.

"Această decizie, din păcate, nu se referă doar la modificarea Constituției. Consider că CCR și-a încălcat competențele. (...) Eu spun că în 2014 nu putem modifica Constituția, dar avem nevoie de o nouă Constituție, în condițiile date nu văd posibilă o modificare a Constituției", a spus Kelemen, vineri, în cadrul Consiliului Reprezentanților Unionali (CRU) de la Târgu Mureș.

Președintele UDMR a afirmat totodată că este de acord ca în România să se creeze regiuni care să nu fie în defavoarea maghiarilor.

"Acestea (regiunile, n.r.) nu trebuie rezolvate de pe o zi pe alta, ci în mod foarte hotărât trebuie să ne reprezentăm obiectivele și valorile noastre. Trebuie să ne căutăm partenerii, mijloacele posibile de a apăra valențele statului de drept. Întrebarea e dacă vom găsi mijloace să apărăm interesele comunității", a spus Kelemen în raportul său politic.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel