Fostul vicepreşedinte american a declarat că ambasada 'nu ar fi trebuit deplasată' de administraţia Trump fără ca asta să intre în cadrul unui acord de pace mai larg în Orientul Mijlociu. 'Acum însă că acest lucru s-a făcut, nu voi muta înapoi ambasada la Tel Aviv', a adăugat el în cursul unei strângeri de fonduri organizate online.
'Ce voi face, voi redeschide consulatul nostru din Ierusalimul de Est pentru a dialoga cu palestinienii, iar administraţia mea va îndemna cele două părţi să ia iniţiative pentru a ţine în viaţă perspectiva unei soluţii cu două state', le-a spus el celor aproximativ 250 de donatori, reuniţi pe platforma de videoconferinţă Zoom. De la instalarea sala Casa Albă în ianuarie 2017, Donald Trump şi-a înmulţit gesturile în favoarea statului evreu, în special cu recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului în decembrie 2017 şi transferul ambasadei americane de la Tel Aviv în Oraşul Sfânt în luna mai anului următor.
Această decizie a trecut peste decenii de statu quo în diplomaţia internaţională. În ianuarie 2020, ginerele şi consilierul său Jared Kushner şi-a dezvăluit planul de pace pentru Orientul Mijlociu la care a lucrat de la alegerea neaşteptată a lui Donald Trump, în 2016.
Documentul, care acordă statului evreu un număr foarte mare de concesii, a fost respins cu vehemenţă de autorităţile palestiniene şi a rămas literă moartă, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă