"Constat că domnul Victor Ponta îşi menţine aceeaşi atitudine arogantă cu care ne-a obişnuit şi în ceea ce priveşte organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare şi aşteptate de către toţi românii interesaţi să afle proiectele celor doi candidaţi rămaşi în cursa pentru Palatul Cotroceni. Domnul Ponta şi-ar dori ca dezbaterile să aibă loc într-un format stabilit de către echipa sa, cu moderatorii şi temele sale preferate. Acest lucru este inadmisibil într-o democraţie consolidată. Nu poate decide un singur candidat detaliile şi condiţiile în care ar urma să se desfăşoare o astfel de dezbatere electorală. Eu şi echipa mea nu avem cum să girăm un astfel de comportament nedemocratic şi prin urmare nu putem accepta un simulacru de dezbatere, care nu este echitabilă pentru toate părţile implicate", susţine Iohannis, într-un comunicat transmis marţi.
"Îi cer premierului să mandateze echipa sa de campanie să poarte negocieri cu membrii staff-ului meu pentru a stabili cât mai rapid condiţiile de desfăşurare a unei dezbateri reale, din care electoratul să poată înţelege care este viziunea fiecărui candidat pentru viitorul României. Timpul foarte scurt rămas din această campanie nu mai permite tergiversări. Singura variantă corectă este să avem o dezbatere organizată pe un teren neutru, în care temele să fie stabilite de către jurnalişti, iar nu de către candidatul Victor Ponta, o confruntare la care să aibă acces toată presa şi toate televiziunile din România, inclusiv televiziunea publică", mai spune Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)