Exercițiul numit Zapad-2017 a tras un semnal de alarmă întrucât trupele rusești vor ajunge în Belarus și se vor antrena la granița unor state membre NATO, precum Polonia, Letonia sau Lituania. Rusia s-a folosit în trecut de pretextul unor exerciții militare pentru a-și forța intrarea în Georgia sau Ucraina, iar prezența trupelor rusești atât de aproape de granițele NATO este privită cu scepticism, mai ales în contextul tensiunilor dintre Europa și Rusia.
Locotenentul general Ben Hodges, detașat al armatei americane în Europa, a declarat pentru Reuters că aliații și Ucraina sunt îngrijorați că exercițiile militare rusești ar putea fi „un cal troian", prin care Rusia ar urmări să lase în Belarus pe termen nedeterminat mai multe echipamente militare.
Iar secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a avertizat că la exercițiu ar putea lua parte mai mulți soldați decât a anunțat oficial Kremlinul.
Alexander Fomin, vicepremierul Apărării ruse, a declarat că Europa nu are de ce să se teamă: „Unii au mers atât de departe încât să afirme că ne vom folosi de aceste exerciții militare pentru a invada și ocupa Lituania, Polonia sau Ucraina. Niciuna dintre aceste versiuni nu are vreo legătură cu realitatea", a spus acesta, adăugând că amenințarea Rusiei este doar „un mit".
Moscova susține că la exercițiile militare din septembrie vor lua parte aproape 13.000 de soldați ruși și belaruși, 70 de avioane și elicoptere, precum și 700 de echipamente de luptă, printre care 250 de tancuri, 10 nave și sisteme de artilerie.
Rusia dezminte astfel afirmațiile unui studiu al Consiliului Atlantic, care afirma că „Rusia ar putea invada Polonia peste noapte". „Chiar dacă Moscova nu are o intenție să provoace NATO în mod direct, acest lucru s-ar putea schimba peste noapte și ar putea fi o operațiune implementată rapid, după niște planuri bine stabilite anterior", arăta raportul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD