Situație șocantă într-o școală "de fițe" din Capitală. O învățătoare, scandalizată de faptul că părinții elevilor din clasa sa nu au reușit să se mobilizeze pentru a oferi daruri de Crăciun pentru toți angajații școlii - directoare, femei de serviciu, bodyguarzi, asistente medicale, bibliotecară - îi atenționează pe părinți că în cazul în care copii nu vor fi învăţaţi de mici să "ofere", or să fie "nişte săraci în suflet".
O învățătoare de la o școală din București a fost filmată cu camera ascunsă în timp ce cerea la o ședință sute de lei de la părinți pentru cadouri de Crăciun, ea susținând că acestea sunt standardele dacă vor ca micuții lor să învețe la o școală "cu pretenții", invitându-i să ia aminte că în altă școală participația pentru astfel de atenții ajunge la 100 de euro, scrie România TV.
"Astea-s cadourile voastre? Atât? Am sunat. Mai vine ceva, nu mai vine. Atât vă reprezintă? Voi nu sunteţi cartofi, nu sunteţi oi să vă învăţ. La şcoala 11, ei dau câte 100 de euro de Crăciun", le reproşa învăţătoarea filmată cu camera ascunsă.
Învăţătoarea este revoltată că părinţii nu s-au organizat şi au strâns prea puţini bani pentru cadourile de sărbători.
"Eu v-am întrebat: v-aţi organizat? Este în politica românească, balcanică, de sărbători să se ofere. Mi s-a spus că aveţi un buget de 50 de lei la 4 oameni. Şi am zis, păi cui daţi 4 cadouri? 3 profesori şi un director. Şi cealaltă directoare are bube? Şi copiii nu salută doctorul, femeile de serviciu?", le spune învăţătoarea părinţilor.
Spre disperarea părinților, care se plâng că nu au atâția bani pentru a mulțumi pretențiile cadrului didactic, care includ și daruri pentru "bibliotecară și informatică", învățătoarea le explică că "așa este în comunitate". "Nu este problema mea. Pe mine nu mă încălzeşte, nu mă mută de la ţară, nu primesc onoruri, nu mi se întâmplă mie nimic. Copiii voştri în schimb o să fie nişte săraci în suflet. Pentru că i-ai văzut cum doreau să se ducă să ofere. Copilul meu se întoarce de la naiba şi îmi pune de Moş Nicolae pentru că i-am spus cât este de important să oferi", spune cadrul didactic.
Învățătoarea nu se oprește aici, ci încearcă să-i mobilizeze pe părinți pentru următoarea acțiune: darurile de Paște: "Următoarea mișcare este de Paște! Vă gândiți până de Paște dacă vă aliniați unui sistem balcanic de stat, da? Asta este, și eu am dat".
După cum reiese din înregistrare, învățătoarea cu tupeu și-a adus la ședința cu părinții și soțul pentru a o susține, acesta oferind motivația unor astfel de pretenții: "Asta înseamnă școala de centru. În clipa în care ți-ai însușit participarea într-o școală de fițe, ai cumpărat tot pachetul de acolo. Mai mult sau mai puțin official. Însușiți-vă standardele de aici. Legate de tot ce înseamnă, de la intrarea în școală, sărbători și toate celelelalte", a fost cuvântarea soțului învățătoarei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers