Independentul Nicolicea, mai agramat ca EBa. Ce succesuri a repurtat UNPR
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
eugen-nicolicea
eugen-nicolicea
Deputatul Eugen Nicolicea, membru UNPR, a făcut o gafă monumentală încercând să scuze absența ministrului Gabriel Oprea de la ceremonia de repatriere a militarilor morți în Afganistan. Oana Stancu, la ”Ora de foc”, a anunțat că ministrul Oprea s-a dus la Parlament să rezolve problema funcțiilor pentru UNPR  în conducerea Camerei, neglijând să dea onorul unor eroi căzuți la datorie. Astfel, el a devenit primul ministru al Apărării care nu a mers la Otopeni, la o astfel de ceremonie. Nicolicea a încercat să îl apere, spunând că Oprea își donează salariul pentru rudele celor care luptă în Afganistan. El a spus însă ”militarilor din teatrurile de operațiuni”, în loc de teatrele de operațiuni. Lupta cu gramatica ar putea fi unul dintre  ”succesurile” UNPR. Ulterior, a intervenit în emisiune purtătorul de cuvânt al ministerului, anunțând că Gabriel Oprea s-a întâlnit spre seară cu rudele celor doi militari uciși de un dispozitiv exploziv, săptămâna trecută, dat fiind că obligațiile de parlamentar l-au împiedicat să ajungă la Otopeni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel