Cei şase sunt acuzaţi că, în perioada 2017-2019, au constituit un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunii de contrabandă cu produse petroliere şi ţigarete provenind din spaţiul extracomunitar şi, totodată, au desfăşurat activităţi de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de astfel de bunuri. Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Ialomiţa au dispus pe 30 mai reţinerea celor şase pentru o perioadă de 24 de ore, ei fiind prezentaţi Tribunalului Ialomiţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, instanţa de judecată admiţând cererea formulată de către procurorii DIICOT.
Din investigaţiile efectuate şi probele administrate până în prezent a rezultat faptul că membrii grupului infracţional au achiziţionat din Ucraina şi transportat pe teritoriul României, prin intermediul conductorilor de tren, cantităţi importante de ţigarete nemarcate sau marcate necorespunzător, precum şi motorină, în vederea comercializării acestora. Potrivit DIICOT, aceştia preluau marfa de contrabandă, pe care o depozitau iniţial într-un imobil dezafectat, situat în apropierea căii ferate, după care marfa era încărcată şi transportată la persoane interesate şi foarte atent verificate de către membrii grupării.
'S-a reţinut faptul că garnitura de tren folosită de către membrii grupului pentru introducerea produselor de contrabandă a efectuat în medie 6 curse pe zi, cu aceiaşi conductori de tren, iar la un transport inculpaţii introduceau în ţară un număr de 4-6 baxuri cu ţigarete de provenienţă ucraineană, precum şi 1-2 tone de motorină pe zi. Motorina era comercializată imediat unor persoane de pe raza localităţii Milişăuţi, judeţul Suceava, deţinătorii unor societăţi cu profil agricol.
Pentru a asigura succesul activităţilor infracţionale, membrii grupului infracţional organizat au modificat elemente şi componente de caroserie ale autovehiculelor destinate transportului de ţigări, pentru a disimula existenţa în interior a acestora', se mai arată în comunicat. La data de 29 mai 2019 s-a procedat la oprirea în trafic a unei autoutilitare în care se aflau doi dintre membri grupării, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea de aproximativ 2.400 litri de motorină.
Tot pe 29 mai 2019, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Ialomiţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Serviciului de Combaterea Criminalităţii Organizate Ialomiţa au efectuat 13 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ialomiţa şi Suceava şi au pus în executare 10 mandate de aducere.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 9.000 de litri de motorină, 5 instalaţii artizanale folosite la sustragerea de carburant, 8 butelii cu gaz refrigerant, un pistol cu aer comprimat deţinut fără autorizaţie, 200 de litri de ierbicid, aproximativ 2.500 de pachete de ţigări de contrabandă, 355.807 lei, 71.650 de lire sterline, 31.430 de euro, 11.000 de dolari, 6 telefoane mobile şi 4 cartele SIM. În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii prin indisponibilizarea a 12 autoturisme.
La data de 30 mai, inculpaţii reţinuţi au fost prezentaţi Tribunalului Ialomiţa cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, iar instanţa de judecată a admis cererea formulată de către procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Ialomiţa. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul cadrelor de jandarmi, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Florin Piersic, la ATI după o infecție la genunchi. Cauzele și tratamentul artritei septice
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”
- INFRAMETEO, la final! Ultimele informații de la ANM: Elena Mateescu anunță la ce să ne așteptăm
- Zodia care este cuprinsă de invidie și nerăbdare. Astrolog: “Adevărata competiție este cu voi înșivă”