Hotelierii primesc 230 lei de cameră pentru cei în carantină, nu pe persoană
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Guvernul a dat o decizie prin care a modificat sumele acordate pentru românii care vin din zonele roşii.  

La începutul epidemiei în România, statul dădea 230 de lei de persoană hotelurilor, însă săptămâna trecută lucrurile s-au schimbat. Printr-o hotărâre de Guvern, Executivul a decis să dea 230 de lei de cameră, nu de persoană aşa cum era până acum.

Călin Ile, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, dar şi general manager IBIS Continental Hotels, a declarat pentru Mediafax că modificarea nu îi afectează aşa mult pe cei care au hoteluri.

„Decizia de a muta la 230 de lei per cameră şi nu pe persoană nu va afecta în mod radical pentru că nu pot să stea foarte mulţi în cameră pentru că nu au voie să stea 3-4 persoane în cameră. (...) Noi avem circa 40 de hoteluri care lucrează în asemenea condiţii, ele sunt puţin afectate, dar nu cred că e o măsură dramatică încât să ne plângem", a spus Călin Ile.

Potrivit acestuia, dacă nu exista această posibilitate, cel mai probabil multe hoteluri ar fi intrat în faliment: „A fost o salvare din punct de vedere financiar, comparativ cu o perioadă în care nu ar fi încasat niciun ban, acum au încasat măcar ceva. Dar să nu uităm că au fost nişte investiţii pe care a trebuit să le facem din punct de vedere medical. Totuşi a fost o afacere bună pentru toată lumea".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel