Haşotti: Declaraţiile lui Macovei, de procuror stalinisto-ceauşist
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
hasotti
hasotti

Ministrul desemnat la Cultură, Puiu Hașotti, a declarat că afirmațiile europarlamentarului PDL, Monica Macovei, despre Adrian Năstase,   sunt cele ale unui procuror stalinisto-ceauşist, el precizând că, dacă afară sunt 30 de grade, Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade.

 "Declaraţiile sunt incalificabile, de procuror stalinisto-ceauşist. Sunt afară 30 de grade, cred că doamna Monica Macovei se simte mai bine în prezenţa a 40 de grade", a spus Haşotti.

 Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a susţinut, luni, comentând declaraţiile europarlamentarului PDL Monica Macovei la adresa lui Adrian Năstase, că aceasta ar trebui să-şi nege propria existenţă şi că trăieşte într-o altă lume, interesantă, din care e greu să-ţi revii.

 "Ar trebui să-şi pună la îndoială propria existenţă. Cred că trăieşte în altă lume - şi ştim cu toţii la ce mă refer când zic. E o lume interesantă, dar din care e greu să-ţi revii aşa, deodată. Îşi revii în etape", a spus Ilie Sârbu despre declaraţiile Monicăi Macovei.

 El a spus că social-democraţii nu se pot "decupla" automat de "omul" şi "colegul" Adrian Năstase.

 "Partea sentimentală rămâne: e colegul nostru, e omul Năstase. Nu ne putem decupla aşa automat de toate, nu suntem computere", a spus Ilie Sârbu.  El a precizat că nu a vorbit în această perioadă cu Adrian Năstase. (Sursa: Mediafax)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel