Guvernul lui Boris Johnson, şedinţă de urgenţă. Noua mutaţie a coronavirusului, pe agendă
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson
Boris Johnson va conduce o şedinţă urgentă de Guvern, iar noua mutaţie a coronavirusului este pe agendă. 

„Prim-ministrul va conduce luni o reuniune COBR (pentru situaţii de criză) pentru a discuta despre situaţia referitoare la deplasările internaţionale şi în special fluxul regulat de mărfuri spre şi dinspre Regatul Unit”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street duminică seară.

„Alte reuniuni vor mai avea loc şi luni dimineaţă pentru a se asigura că sunt puse în aplicare planuri solide”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Ca numeroase alte ţări europene, Franţa, vecinul imediat al Regatului Unit, a decis duminică să suspende pentru 48 de ore orice deplasări dinspre teritoriul britanic, după apariţia acestei variante de coronavirus care ar fi cu 70% mai contagioasă.

Decizia intervine după măsuri similare luate de Belgia, Olanda, Italia, Germania sau Irlanda, manifestare a sentimentului de îngrijorare care a cuprins Europa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel