Grevă în toate primăriile, săptămâna viitoare
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Funcționarii din primării, consilii județele, dar și medicii anunță că vor porni în perioada următoare proteste, principala nemulțumire fiind diferența de salarii între  administrația publică locală și administrația publică centrală.

"Noi am notificat Guvernul României, ministerul Muncii, așa cum prevede legea, că am declanșat conflictul colectiv de muncă. Marți, în data de de 5, va fi o grevă generală de o oră, la începutul programului. În toate primăriile și CJ-urile. Peste o săptămână se întrerupe activitatea timp de o zi. Iar peste două săptămâni declanșăm greva generală pe termen nelimitat", a declarat Valer Suciu, președinte sindicatului funcționarilor din primării, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

"Nemulțumirile noastre sunt legate de salarii. Am solicitat să asigure creșteri salariale, așa cum s-au acordat în administrația centrală, în ministere. Pentru că funcționarii din primării sunt interfața dintre stat și cetățean. Tichete de masă, tichete de vacanță și reîncadrări."

În plus, și profesorii au anunțat proteste în această vară, dar și medicii de familie după ce CNAS a anunțat încheierea contractului cadru de la 1 iulie.

Citește și: Se schimbă contractul pentru asigurările de sănatate. Noi reguli pentru pacienți și medici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel