George Bonea: FĂRĂ CONCERTE PE BANI PUBLICI! Semnătura care interzice astfel de chermeze
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
George Bonea
George Bonea
George Bonea, speaker motivațional, cere ca primarii să nu mai organizeze concerte pe bani publici.

”Te-ai săturat de chermezele muzicale organizate de primării? Să-ți aducă primarul „pe gratis" artiștii preferați în parcul și izlazul apropiat? Să dansezi pe hiturile iubite în detrimentul unor investiții care ți-ar putea face viața mai ușoară?

Probabil că răspunsul e „nu", din moment ce nu ți-ai pus problema asta până acum și ai fost nelipsit de la adunările câmpenești la care ai fost momit cu fasole, mici, bere și numele idolului muzical.

Primarii nu vor înceta să facă astfel de pomeni, indiferent de culoarea politică. Indiferent.

Dar oare artiștii preferați? Ei ce cred și simt despre faptul că-s fleici muzicale pe grătarul electoral? Cum se simt cântăreții care cântă în fum de grătar despre cum își doresc o țară „ca afară", ori despre cât de grozav e poporul - pe ritm de populară?

Chit că-s rockeri, raperi, artiști de muzică populară sau comercială, toți sunt niște lăutari electorali și se bucură la banii știrbilor din public. Pe mulți dintre artiști îi știi. Îi auzi la radio, îi vezi la TV, apar în reviste. Nu-s morți de foame, doar calici.

Ce spui? Le transmiți artiștilor preferați, printr-o simplă semnătură, să se întoarcă la bază? Să-și câștige pâinea din concerte pe bilete. Să-i susțină fanii, nu bugetul primăriei.

Orașul/sectorul tău are nevoie de investiții, nu concerte. Știu că-ți vine greu să-ți rănești artistul în portofel... dar o faci pentru binele amândurora. O să vezi. Cu plăcere”, se arată în textul petiției inițiate de George Bonea. Dacă doriți să o semnați o găsiți aici - petitieonline.com/fr_concerte_din_bani_publici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel