"O cacialma pe care Liviu Dragnea o joacă pentru a-l ține pe premierul Cioloș în șah", se adaugă într-un comunicat al PSRO transmis, vineri, AGERPRES.
Președintele PSRO, Mircea Geoană, afirmă că PSD nu are nici cea mai mică intenție să nu participe la alegeri.
"Încearcă să-l țină pe primul ministru prizonierul promisiunii făcute în schimbul votului de la învestitură și a unei iluzorii susțineri în Parlament. Așa se întâmplă când te faci frate cu dracul ca să treci puntea — vine înapoi și îți cere taxă de trecere", a spus Geoană, potrivit comunicatului.
PSRO susține alegerea în două tururi din motive de reprezentativitate sporită oferită viitorilor primari, subliniind că în acest fel se permite și o șansă mai bună pentru reînnoirea clasei politice, dându-se ocazia partidelor mici sau nou apărute să aibă o șansă corectă.
Pe de altă parte, formațiunea condusă de Geoană spune că ar fi corect ca modificarea legii în vederea alegerii primarilor din două tururi să se facă printr-o lege aprobată în Parlament.
"Principial vorbind însă, apelarea la o OUG nu este o soluție democratică. Nu întotdeauna scopul, chiar și unul nobil, scuză mijloacele. O lege aprobată în Parlament este calea corectă de urmat. În acest fel, și PNL va avea ocazia de a-și repara greșeala făcută în 2015, când a votat legea alegerii primarilor într-un singur tur alături de PSD", se mai afirmă în comunicatul citat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine