Decizia a fost luată de magistraţii Tribunalului Suceava şi poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.
Ţurcanu a fost reţinut, marţi seară, de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă în formă continuată. Totodată, DNA l-a pus sub urmărire pe Vasile Marcel Bîrsan, pentru cumpărare de influenţă.
Procurorii arată că, în perioada iunie 2013 - septembrie 2014, Florin Ţurcanu, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, a pretins şi primit de la Vasile Bîrsan sume de bani sau alte foloase materiale, reprezentând contravaloarea unor lucrări de construcţie şi amenajare executate la un imobil ce aparţinea unei rude a primului .Cheltuielilor respective, în cuantum de 272.906 lei, li se adaugă şi cele privind achiziţionarea unor aparate şi bunuri de uz casnic.
În schimbul execuţiei lucrărilor respective, fostul preşedinte al CJ Botoşani i-a promis omului de afaceri că va interveni asupra unor funcţionari publici din cadrul consiliului judeţean şi din cadrul a două primării de comună de pe raza aceluiaşi judeţ, în scopul de a-i determina să faciliteze atribuirea, prin încredinţare directă, a trei contracte de lucrări şi furnizare de bunuri, în valoare de peste 600.000 lei, către firmele administrate de Bîrsan, lucru care s-a şi întâmplat ulterior, mai spun anchetatorii.
În acelaşi context, potrivit DNA, Ţurcanu i-a mai promis lui Bîrsan că va interveni asupra membrilor comisiilor de licitaţie, funcţionari publici din cadrul Consiliului Judeţean Botoşani, cu atribuţii în materia achiziţiilor publice, pentru a-i determina să favorizeze una din firmele omului de afaceri pentru câştigarea unor licitaţii publice privind contracte de execuţie lucrări a căror finanţare era asigurată din fonduri europene, de la bugetul de stat şi bugetul local.
Procurorii DNA Suceava au făcut, marţi, percheziţii la locuinţa lui Florin Ţurcanu şi la sediul Consiliului Judeţean Botoşani.
Florin Ţurcanu a fost deputat în mandatul 2008-2012 şi apoi preşedinte al CJ Botoşani, până în februarie 2015, când prefectul judeţului a dispus încetarea mandatului său întrucât în decembrie 2014 a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Suceava la şase luni de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Voropchievici: Zodii care își găsesc adevărata iubire după Paşte