Familia Regală, 25 de ani de la prima vizită regală la Lipova. Delegaţie la Castelul Săvârşit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Instagram Familia Regală a României
Instagram Familia Regală a României
Familia Regală a României a întâmpinat o delegaţie din partea oraşului Lipova la Castelul Regal Săvârşit, la împlinirea a 25 de ani de la prima vizită regală la Lipova. 

"Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au primit la Castelul Regal Săvârșin o delegație din partea orașului Lipova, județul Arad. Primirea a avut loc la împlinirea a 25 de ani de la prima vizita regală la Lipova, cu prilejul sărbătorii Floriilor.

Din delegație au făcut parte membri ai conducerii Centrului Creștin Apostolic Universal Reformat din România, reprezentând mai multe județe ale țării, dr. Teodor Gheorghe Staiu, președintele Centrului, dl. Moise Pop, prim-vicepreședinte (Anina, județul Caraș-Severin), pastor Nicolae Mănescu, vicepreședinte (Orăștie, județul Hunedoara), preot profesor Valer Lazăr, vicepreședinte (Arad), domnul Tiberiu Dekany, Președinte de Onoare (Arad), precum și domnul Ioan Lăpădat, viceprimarul orașului Lipova", transmite Familia Regală a României pe Instagram. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Familia Regală a României (@familiaregalaaromaniei)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel