Eugen Nicolăescu: S-a pus o anatemă nepermisă asupra activităţii SMURD
Eugen Nicolăescu, deputat PNL și fost ministru al Sănătății, consideră că, după prăbușirea unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol, în urm acăruia patru persoane și-au pierdut viața, "s-a pus o anatemă nepermisă şi total incorectă asupra activităţii SMURD".
"S-a pus o anatemă nepermisă şi total incorectă asupra activităţii SMURD. Într-adevăr, acolo sau cel puţin aşa am constatat eu din ce s-a prezentat în mass-media, acolo cred că au fost deficienţe ale sistemului de urgenţă şi nu ale sistemului SMURD. Probabil că e nevoie de corelaţii mai multe, probabil că e nevoie de responsabilitate mai mare a tuturor elementelor care compun un asemenea sistem", a declarat, marți, la RFI, liberalul Eugen Nicolăescu.
În plus, legat de cele declarate de către ministrul de Interne, Gabriel Oprea, respectiv că procedurile de intervenţie în situaţii de urgenţă vor fi regândite "în regim de urgenţă" şi că există acordul în acest sens dat de premierul Victor Ponta, fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, afirmă că se impun unele clarificări: "Nu ştiu exact la ce s-a referit domnul Oprea, dar ce pot să vă spun este că după acest accident nefericit de la mare cred că ar trebui într-adevăr clarificate care sunt atribuţiile stricte ale SMURD-ului şi care sunt atribuţiile generale ale managementului situaţiilor de urgenţă".
"Eu ştiu că atunci când vorbeam cu Arafat, când dezvoltam SMURD-ul, problema noastră era să avem proceduri cel puţin pentru SMURD ca la război, adică în funcţie de fiecare situaţie în parte, ai plicul cu proceduri care-ţi aduce cele mai bune soluţii în asemenea cazuri. Cred că aşa ceva trebuie făcut şi la nivelul situaţiilor de urgenţă", a mai declarat fostul ministru al Sănătăţii.
Gabriel Oprea, anunț important după tragedia aviatică din Lacul Siutghiol
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News