Săptămâna trecută, Comisia Europeană a afirmat că a început să pregătească un al doilea pachet de ajutor de 3 miliarde de euro pentru refugiaţii din Turcia.
Nu vă puteţi juca cu mândria noastră, a declarat Erdogan, susţinând că Ankara a primit doar 850 milioane de euro din primul pachet de ajutor, tot de 3 miliarde de euro, relatează agenţia DPA.
Turcia oferă servicii, inclusiv în domeniul educaţiei şi cel al sănătăţii, unui număr de peste trei milioane de refugiaţi sirieni aflaţi pe teritoriul său, a precizat Erdogan. Turcia şi Uniunea Europeană au încheiat un acord în 2016 în baza căruia Ankara ajută la stăvilirea afluxului de refugiaţi şi migranţi către Europa - majoritatea proveniţi din Siria - în schimbul unui ajutor financiar pentru gestionarea de către Ankara a problemei nou-sosiţilor.
[citeste si]
UE a afirmat că a alocat deja 1,85 miliarde de euro pentru proiecte în Turcia, din prima tranşă, pentru a ajuta milioane de sirieni, şi că întreaga sumă de 3 miliarde a fost contractată cu organizaţii umanitare. Erdogan urmează să se întâlnească cu înalţi oficiali ai UE în oraşul bulgar Varna pe 26 martie.
Relaţiile dintre UE şi Ankara au fost tensionate ani de zile, înrăutăţindu-se ca urmare a represaliilor după tentativa eşuată de puci din Turcia din 2016. De asemenea, obiectivul Ankarei de aderare la UE a fost în mare măsură abandonat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"